Femeie înjunghiată de soț în Judecătoria Constanța. Bărbatul a fost reținut de polițiști (VIDEO)

Publicat: 23 06. 2022, 12:46
Foto simbol: Pixabay

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost înjunghiată de soțul său, joi, într-o sală din incinta Judecătoriei Constanța. Bărbatul, care între timp a fost reținut de polițiști, s-a năpustit asupra victimei cu o lamă de cater și a tăiat-o pe obraz și pe ureche, a relatat Andreea Moraru la Știrile B1 TV.

IPJ Constanța, precizări pe B1 TV despre femeia înjunghiată de soț în Judecătoria Constanța

„Am avut un apel 112 în jurul orei 11:45 de minute, prin care se sesiza faptul că în incinta Judecătoriei Constanța este o persoană care prezintă o plagă tăiată. Aspectele sesizate s-au confirmat. Este vorba despre o femeie în vârstă de 33 de ani, aceasta este conștientă, stabilă, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Bărbatul a fost reținut de polițiști și urmează să fie condus la audieri.

„Bărbatul în cauză se pare că ar fi tăiat-o în zona feței. Se pare că cele două persoane se aflau în acea sală de judecată într-un proces civil, iar bărbatul în acest moment este în custsodia Poliției, urmând a fi condus la audieri, iar în urma audierilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a adăugat reprezentanta IPJ Constanța.