O femeie din București a ajuns la spital după ce o ramură de copac a căzut pe ea. În ce stare se află acum

O femeie din București a ajuns la spital după ce o ramură de copac a căzut pe ea. În ce stare se află acum
Foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

Furtuna care a lovit Bucureștiul a făcut nu doar pagube materiale, ci și victime. O femeie în vârstă de 45 de ani a fost accidentată de ramura unui copac care s-a rupt. Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență ‘Bagdasar-Arseni’, iar în urma investigațiilor care i-au fost făcute, medicii au constatat că femeia suferise un traumatism la umăr și unul la genunchi. Incidentul a avut loc în Sectorul 4 al Capitalei, pe strada Coștila, joi după-amiază.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, femeia se află în afara oricărui pericol vital. La spital au ajuns și reprezentații autorității locale, care au luat legătura cu familia victimei, pentru a-i oferi sprijinul necesar, relatează Agerpres.

20 de copaci au fost puși la pământ în Sectorul 4

În urma furtunii care a lovit Bucureștiul joi după-amiază, pe raza Sectorului 4, 20 de copaci au fost puși la pământ, nouă autoturisme au fost avariate și 20 de șarpante afectate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`