Femeie de 67 de ani, în comă la spital după ce a căzut sub metrou, la stația Constantin Brâncoveanu
O femeie de 67 de ani a căzut sâmbătă dimineață, în jurul orei 10:00, pe șinele metroului, la stația Constantin Brâncoveanu, din Capitală, circulația pe magistrala 2, Berceni-Pipera fiind blocată pentru aproximativ o oră.
„Persoana a fost extrasă de sub rama de metrou. Este în viață, conștientă, iar echipajele noastre o evaluează și o vor transporta la spital”, a declarat Oprița.
Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, acolo unde se află în comă, potrivit Mediafax.
Reprezentanţii spitalului au precizat că bătrâna a suferit, potrivit primelor constatări, un traumatism cranio-cerebral şi este supusă unor investigaţii, inclusiv o tomografie computerizată.
„Este în comă şi sedată, i se fac investigaţii pentru a se vedea exact starea ei de sănătate”, au mai spus medicii.
Deocamdată, nu se ştie dacă femeia a căzut sau a încercat să se sinucidă.