O femeie este cercetată de autorități după ce și-ar fi însușit peste 700.000 de lei din conturile unei firme pentru care lucra în calitate de consultant fiscal, a anunțat Poliția Capitalei, miercuri, într-un comunicat de presă.
Autoritățile au efectuat percheziții în dosar.
„Astăzi, 30 octombrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals informatic, în formă continuată (19 acte materiale)”, spune Poliția Capitalei.
„Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2021 – 2022, o femeie, în calitate de consultant fiscal al unei societăți comerciale, și-ar fi însușit în interes personal peste 700.000 de lei, prin transferuri repetate din conturile societății, în contul propriu”, se arată în același comunicat.
Polițiștii au precizat că, „în vederea administrării materialului probator, astăzi, 30 octombrie 2024, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, urmând ca persoana vizată să fie condusă la audieri”.
„Față de bănuită vor fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și fals informatic, în formă continuată (19 acte materiale)”, mai notează Poliția Capitalei.