Felix Cozma (PSD), despre protestul fermierilor și transportatorilor: Ministerul Agriculturii, unul dintre ministerele care, la discuții și la negocieri, și-a făcut treaba (VIDEO)

Felix Cozma (PSD), despre protestul fermierilor și transportatorilor: Ministerul Agriculturii, unul dintre ministerele care, la discuții și la negocieri, și-a făcut treaba (VIDEO)
Sursa foto: Facebook

Felix Cozma, șeful Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), a avut o intervenție în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, unde a vorbit despre protestul fermierilor și transportatorilor.

Cozma a spus că Ministerul Agriculturii este unul dintre ministerele care la discuții și la negocieri și-a făcut treaba.

„Faptul că mai există în stradă nemulțumiți este, poate, din cauza unei neîncrederi”

“Eu cred că este important ca fiecare, la locul lui, sau profesia pe care o are, să-și facă treaba bine și dacă stăm să ne uităm și la acest protest al transportatorilor și al fermierilor, eu zic că a fost unul din ministerele, care, la discuții și la negocieri, și-a făcut treaba alături de colegii din minister, bineînțeles.

Faptul că mai există în stradă nemulțumiți este, poate, din cauza unei neîncrederi, din ce am văzut eu, cel puțin în discuția cu dânșii, cei care au fost prezenți acolo și că așteaptă, într-adevăr, să vadă măsurile puse în aplicare, lucru care cred că se întâmplă și în următoarea ședință de Guvern, să se mai regleze niște aspecte, știu că s-au mai reglat săptămâna trecută, într-o ședință de Guvern. Deci la urma urmei, cred că este vorba de noi, cei care ocupăm niște funcții, să ne facem treaba fiecare pe domeniul pe care suntem puși”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`