Șeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat miercuri că Gheorghe Dincă a avut în perioada 2002 – 2008 reședința în Italia, precizând că presupul autor al ororilor din Caracal nu a fost anchetat pentru nicio infracțiune acolo și că nu are interdicție de intrare în spațiul italian.
„Sigur că am făcut verificări sub acest aspect.(…) Am verificat și am stabilit în mod cert că în perioada 2002-2008 dumnealui (Gheorghe Dincă, n.r.) a avut reședința în Italia, într-o localitate pe care nu pot să v-o comunic. (…) Din verificările pe care le-am făcut până acum (…) se pare că inculpatul nu are interdicție pe spațiul italian și nu a fost cercetat, suspect, inculpat ori arestat pe teritoriul Italiei”, a afirmat Felix Bănilă într-o conferință de presă, întrebat dacă se fac verificări cu privire la activitatea lui Gheorghe Dincă în Italia.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.