Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19 a anunțat, luni, că a fost luată decizia renunțăriila limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca. Limita de vârstă fusese fixată la 55 de ani.
„În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca”, a anunțat CNCAV.
Conform rezumatului caracteristicilor produsului, notează CNCAV, „vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani”.
„Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în carevaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani,conform rezumatului caracteristicilor produsului. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză”, a mai precizat CNCAV.
Campania națională de vaccinare anti-COVID-19 a debutat în 27 decembrie 2020, iar de atunci și până duminică seară în țara noastră au fost administrate peste 1,82 milioane de doze, dintre care cele mai multe de la Pfizer-BioNTech (circa 1,53 milioane) și restul de la AstraZeneca (circa 109.000) și Moderna (circa 187.000).
Astfel, în România, au fost vaccinate mai bine de 1,17 milioane persoane, dintre care peste 652.000 au primit inclusiv doza de rapel. În total, la nivelul centrelor de vaccinare din țară au fost înregistrate 6.049 de reacții adverse, dintre care 737 de tip local și 5.312 de tip general.
Până astăzi, 8 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 830.563 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat luni de Grupul de Comunicare Strategică, care a precizat că761.631 de pacienți au fost declarați vindecați. Tot până astăzi, la nivel național, 20.963 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.