Fanul tovarășului: Un primar din Gorj așteaptă reîncarnarea lui Nicolae Ceaușescu

Fanul tovarășului: Un primar din Gorj așteaptă reîncarnarea lui Nicolae Ceaușescu

Robert Păiuşi, primarul comunei gorjene Stejari, se declară admiratorul numărul unu al fostului dictator Nicolae Ceaşescu. În fiecare an, el obişnuieşte să meargă la mormântul soţilor Ceauşescu ca să le aprindă lumânări. Primarul crede în reîncarnare şi aşteaptă ca tovarăşul să se nască din nou, informează Adevărul.

Vremurile în care Nicolae Ceauşecu era adulat nu au apus. Un primar din comuna Stejari din Gorj îi simte lipsa. Edilul de la PMP a postat de ziua de naştere a dictatorului, o fotografie în care apare la mormântul soţilor Ceauşescu, dar şi un mesaj.

„Tovarăşului Preşedinte Nicolae Ceauşescu îi aduc un mic omagiu, de a-l comemora. Sper şi îmi doresc din tot sufletul ca într-o zi să renască tot ce tu ai clădit. Ştiu că este imposibil, dar ştiinţa chiar a progresat şi poate te vor reîncarna. Lui îi datorăm tot ceea ce ne înconjoară", a scris Robert Păiuşi.

Nu ştim de unde ştie edilul toate aceste lucruri având în vedere că în 89 avea doar doi ani. A explicat totuşi că a vizionat multe documentare.

”Atâta timp cât România a fost pe «Breaking News» la cele mai importante posturi de televiziune. Nu i s-a mai cântat niciunui preşedinte în China sau în Coreea în limba română. Am mai aflat de la părinţi, de la bunici, din «Magazinul istoric» şi văd ruinele fostelor fabrici”, a precizat edilul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`