Fântânile au secat în 239 de localități din România din cauza caniculei. Care sunt cele mai afectate județe

Publicat: 15 07. 2024, 19:34
Potrivit raportului, este posibil ca în acest an să fie mai puține precipitații în Amazon, America Centrală, Australia și Indonezia.

Căldurile extreme au secat fântânile din România și sunt râuri care nu mai există deloc sau și-au micșorat debitul.

Oamenii din aproape 300 de localiăți primesc apă cu porție, fiind peste 200 de zone unde fântânile au secat, informează știrileprotv.

Apelul autorităților către români

Autoritățile apelează la cetățeni pe care îi roagă să nu mai ude grădinile și să nu mai umple piscinile cu apă de la rețea, avînd în vedre că rezervele din sol sunt scăzute.

Râul Sohodol este secat pe mai mulți kilometri și peștii nu mai facă față să supraviețuiască în peticele de apă rămase.

Și Jiul este afectat, iar albia sa a scăzut cu câțiva metri. Ba mai mult, în mijlocul lui au apărut insule de nisip.

Dunărea și-a micșorat semnificativ debitul, iar la intrarea în țară, debitul este sub media multianuală.

Lacurile și fântânile au secat

40 de lacuri de acumulare din România au cu 20% mai puțină apă și ar mai putea pierde încă 13%.

În 290 de localități din România s-au impus restricții. În Piscani, Argeș, în jur de 900 de locuințe primesc apă doar de 3 ori pe zi.

„40% din apă o fură și îi convine să ude pomul, să ude cimentul prin curte și piscina de 20 de metri cubi și la o săptămână să îi dai drumul că face mătasea broaștei… Nu se poate așa ceva!”, a spus Emilian Cioaln, primarul localității Dărmănești.

Cele mai afectate județe de secetă sunt Botoșani, Vaslui și Neamț, iar fântânile din 239 de localități sunt secate.