Familia lui Ionuţ Anghel a primit daune morale de două milioane de euro de la patronul firmei Tei Rezidenţial
Constantin Ciorăscu, patronul firmei Tei Rezidenţial, pe terenul căreia a murit muşcat de câini Ionuţ Anghel, a plătit familiei acestuia două milioane de euro din suma de 2,4 milioane de euro stabilită de instanţă ca daune morale.
Avocaţii lui Ciorăscu au cerut executarea silită a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 pentru diferenţa de 400.000 de euro care mai trebuie plătită conform deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, informează news.ro.
Constantin Ciorăscu a fost găsit vinovat în dosarul lui Ionuţ Anghel, care a murit muşcat de câini, în septembrie 2013, pe un teren al firmei Tei Rezidenţial. Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Ciorăscu, în 12 mai, la trei ani de închisoare cu executare. Tot atunci, societatea Rezidenţial Tei, Constantin Ciorăscu şi ADP Sector 2 au fost obligaţi să plătească, în solidar, daune morale familiei lui Ionuţ Anghel în valoare totală de 2,4 milioane de euro, respectiv câte 600.000 de euro părinţilor lui Ionuţ şi 1,2 milioane de euro fratelui acestuia.