Fake news deconspirat. Ce este de fapt misterioasa vietate găsită moartă pe malul Mării Negre (VIDEO)

Fake news deconspirat. Ce este de fapt misterioasa vietate găsită moartă pe malul Mării Negre (VIDEO)

Săptămâna trecută, o vietate marină a fost găsită moartă, pe malul Mării Negre. Aflată într-o stare avansată de putrefacție, identificarea precisă a animalului a fost dificil de realizat, însă în spațiul virtual a fost prezentatdrept focă.

ONG-ul de mediu din Constanța, Mare Nostrum și cei de la „Delfinii din Marea Neagră”au elucidat misterul. „Foca” virală în online este de fapt un delfin, un marsuin eșuat.

Foca de la Marea Neagră era de fapt un delfin

Focile n-au prea ajuns în România. În schimb, în anul 1996 a fost identificată una pe aproape, la vecinii bulgari, precizează „Delfinii din Marea Neagră”.

„Șocant, dar adevărat!Foca eșuată, descoperită pe litoralul românesc este, de fapt, un delfin! Nu știm dacă știrea a ajuns la urechile voastre, dar la ale noastre a ajuns în weekend, când am și încercat să comentăm la articolul publicat online. Momentan, fără succes (…)

Exemplarul din imagine nu este nicidecum o focă (nici măcar nu știm de unde a apărut această informație), ci un marsuin eșuat (Phocoena phocoena relicta), diferența dintre acestea fiind enormă. Unde mai punem și faptul că ultima focă a fost observată în Marea Neagră în anul 1996. Nu în România, ci în Bulgaria.

Dacă în drumurile voastre mai apar ‘astfel de foci’, un telefon la numărul de urgență delfini ne este de mare ajutor”, se arată pe pagina de Facebook „Delfinii din Marea Neagră”.

Foca de Marea Neagră a dispărut de zeci de ani

Ultimul exemplar de focă din zona țării noastre a fost văzut în Marea Neagră în jurul anului 1986. Acum, acestea mai există doar în Grecia și în estul Turciei.

„Singura specie care putem spune cu certitudine că a dispărut de la noi este foca de Marea Neagră pe care noi nu o mai avem, nu o mai au nici bulgarii″, a transmis Tania Zaharia, director ştiinţific la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”.

Focile au fost exterminate de pescari, dar au dispărutși pentru că le-a fost distrus habitatul natural.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”