A venit vara, vacanţele sunt în toi, iar specialiştii vorbesc despre riscurile la care se supun turiştii atunci când călătoresc! În funcţie de destinaţie, aceştia trebuie să-şi ia câteva măsuri de siguranţă, scrie rd.com.
Dacă vă scoateţi pantofii din picioare la trecerea prin filtrul de securitate al aeroportului, este posibil să fiţi în pericolul de a vă trezi cu o infecţie fungică. Este recomandat să purtaţi şosete de unică folosinţă şi să vă puneţi pantofii înapoi imediat ce vi se permite să faceţi acest lucru.
O baie cu spumă, un pahar de vin şi o carte bună ar putea fi un mod frumos de a vă relaxa după drumul lung al primei zile de vacanţă. Dar răsfăţul în cada unei băi de hotel ar putea însemna îmbibarea într-un mix de bacterii şi substanţe chimice de curăţare.
Experţii în sănătate alimentară recomandă evitarea fructelor şi legumelor crude, carnea din păsările de curte, fructele de mare şi ouăle, laptele nepasteurizat şi produsele lactate şi alimentele vândute de vânzătorii de pe stradă.
Când vine vorba de evitarea agenţilor patogeni din avioane, acel mic ventilator de deasupra scaunului vă poate deveni prieten de nădejde. Da, zborul vă poate pune în contact cu germenii şi viruşii din aerul reciclat. Dacă deschideţi aerisirea de deasupra scaunului, veţi respira aer curat fără a vă expune riscurilor.
Îngrijorarea inutilă şi măsurile de siguranţă excesive pot strica o vacanţă, dar mai rău poate face şi lipsa precauţiei. Interesaţi-vă care este nivelul de siguranţă al zonei în care călătoriţi şi dacă sunteţi supuşi anumitor riscuri, aflaţi numărul de telefon al Ambasadei României din ţara în care călătoriţi, dar şi numărul pentru urgenţe.