Decizie controversată după capturarea interlopuluiFlorian Tudor, supranumit Rechinul, în Mexic. Un judecător federal a suspendat planul de extrădare, declarându-se în incapacitate de a judeca cauza.
Judecătorul administrativ a decis oprirea extradării, el afirmând că acest caz ar trebui să fie preluat de un judecător de competenţă penală.
România are la dispoziţie 60 de zile pentru a cere extrădarea interlopului care a intrat inclusiv în vizorulFBI pentru crearea unei reţele transnaţionale de clonare de carduri.
Florian Tudor a fost arestat joi de procurori ai Biroului Procurorului General, ca urmare a unei solicitări formulate de autorităţile române, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi tentativă de omor. În timpul procedurii de arestare, alte două persoane, inclisv avocatul lui Florian Tudor, au fost reţinute, pentru că au încercat să împiedice arestarea acestuia.
”La data de 27 mai 2021, în Ciudad de Mexico, cetățeanul român Tudor Florian a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România. Sus-numitul este urmărit internațional în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă, emis de către Tribunalul București.
Arestarea a fost dispusă ca urmare a cererii formulate de către Ministerul Justiției, la sesizarea instanței emitente a mandatului de arestare preventivă.
Autoritățile mexicane au colaborat cu autoritățile române cu celeritate și eficiență. Ministerul Justiției a beneficiat de asistența Ambasadei României în Statele Unite Mexicane.
Procedura de extrădare se va desfășura conform legislației statului solicitat. Ministerul Justiției din România va întreprinde toate demersurile legale în virtutea atribuțiilor sale de autoritate centrală în materia extrădării”, se arată într-un comunicat de presă, transmis de Ministerul Justiției.