1 an de la extrădarea lui Radu Mazăre. În ce penitenciar se află acum fostul primar al Constanței

1 an de la extrădarea lui Radu Mazăre. În ce penitenciar se află acum fostul primar al Constanței
Foto: Inquam Photos

A trcut un an de la extrădarea din Madagascara fostului primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre. Acesta a fost extrădat, în luna mai a anului 2019pentru a-și ispăși pedeapsa de nouă ani de închisoare, primită în dosarul retrocedărilor ilegale.Radu Mazăre a fost adus inițial la Penitenciarul Rahova, dar a fost mutatla începutul acestei săptămâni, în Penitenciarul Slobozia, după ce fostului primari-a fost aprobată cererea transmisă Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Radu Mazăre cerut transferul la Slobozia deoarece fostul edil ispășește pedeapsa în regim închis, iar Slobozia este cel mai apropiat penitenciar de acest fel de Constanța. Acesta nu este singura mișcare în justiție pe care fostul edil încearcă să o facă pentru a scăpa de condițiile grele din închisoare. Luna trecută, avocatul lui Mazăre a solicitat că fostul primar să fie trimis înapoi în Madagascar, pentru a fi reluată procedura de extrădare, însă judecătorii au respins această cerere.

Anul trecut, în mai, Radu Mazăre a fost adus sub escortă în România, fiind extrădat din Madagascar, pentru a execută o condamnare de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia. Judecătorii instanței supreme l-au condamnat definitiv, în 8 februarie 2019, la nouă ani de închisoare cu executare pe Radu Mazăre, împreună cuNicușor Constantinescu, Cristian Borcea și Dragoș Săvulescu.

În vara anului 2019 Radu Mazăre a fost transferat temporar la Penitenciarul Poarta Albă pentru a fiaudiat, într-un dosar, de DNA Constanța, motiv pentru care trebuie să fie aproape de instituția care urma să îl ancheteze.

Stabilirea lui Radu Mazăre în Madagascar

Radu Mazăre a fost plecat din România din decembrie 2017, când s-a stabilitînMadagascarpentru aconstruiun complex de bungalow-uri pe malul Oceanului Indian. După ce a fost condamnat în România, fostul primar al municipiului Constanța a făcut multiple demersuri în Madagascar pentru a obține azil politic.

Cu toate acestea, autorităţile din Republica Madagascar au informat, pe 14 mai, că au admis extrădarea lui Mazăre. Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia. O escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui Radu Mazăre.

Condamnarea lui Radu Mazăre la nouă ani de închisoare

După 11 ani de procese, Radu Mazăre a fost condamnat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la nouă ani de închisoare, cu executare, în dosarul retrocedărilor în care inițial primise o pedeapsă cu suspendare.

Fostul primar al Constanței a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de retrocedarea nelegală a unor terenuri și plaje din Constanța și Mamaia, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro.

În acelaşi dosar au mai fost judecați Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al CJ Constanţa, care a primit 5 ani de închisoare, Dragoş Săvulescu și Cristian Borcea, foști acționari ai echipei de fotbal Dinamo București, care a primit tot 5 ani de inchisoare cu executare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`