Exploziile de la Crevedia: O persoană a murit și peste 54 au fost spitalizate / Mobilizare la nivel european pentru asistență
O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, situată pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Evenimentul a avut consecințe tragice, provocând pierderea vieții a cel puțin unei persoane. În plus, alte 54 de persoane au fost spitalizate, din care 10 au fost intubate, fiind în stare critică. Printre răniți, se numără 43 de pompieri, polițiști și jandarmi, dintre care unii se află în stare gravă, potrivt G4 Media.ro.
Bilanț tragic și multiple victime spitalizate, în urma exploziilor de la Crevedia
Radu Popescu, de la ISU Dâmbovița, a precizat, la fața locului, că în total au fost trei explozii, iar pompierii care au fost răniți de cea de a doua explozie, cea mai puternică, interveneau de la distanță de 100 de metri.
La acest moment, incendiul a fost localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipajele operative acționează pentru lichidarea ultimelor focare, a anunțat ISU.
Mobilizare la nivel european pentru asistență
Din cauza amploarei tragediei și a numărului mare de victime, România a activat Mecanismul european de protecție civilă. Acest mecanism are scopul de a facilita transferul rapid și eficient al victimelor către centre medicale specializate din alte țări europene. România a obţinut sprijin din Norvegia, Austria, Belgia şi Italia, a anunțat Raed Arafat.
Ministerul Sănătății anunță că în spitalele din București sunt internate în acest moment 46 de victime: 13 sunt la Spitalul Bagdasar Arseni, 4 la Spitalul de Arși, 28 la Floreasca, 1 la Elias. 8 pacienți sunt intubați.
Primii doi pacienți au fost transferați la o unitate sanitară din Bruxelles, anunță DSU pe pagina de Facebook.