Una dintre cele mai mari furtuni solare de până acum a avut loc în 15 februarie, iar în seara de miercuri, 17 februarie, efectele sale vor fi deja resimţite pe Pământ. De altfel, chiar NASA a lansat un avertisment în acest sens, anunţând că cele mai afectate vor fi regiunile nordice. România nu intră deocamdată în zonele de risc maxim, dar în zilele următoare se vor resimţi efecte negative şi în ţara noastră.
Potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic, efectele exploziilor solare vor viza în special persoanele cardiace şi cele care au afectat sistemul nervos. Tot acum, persoanele sensibile pot începe să sufere de depresii.
Medicii avertizează că, pentru a diminua efectele furtunii solare, cei care au probleme medicale şi persoanele însărcinate să stea mai mult în casă şi să îşi ia medicaţia corespunzătoare.
NASA a anunţat că în următoarea perioadă furtunile solare se vor intensifica, fiind posibil ca de anul viitor să avem şi două, trei astfel de fenomene într-o zi. În cazul în care acest fenomen va deveni unul frecvent, este posibil să apară perturbaţii majore şi în domeniul telecomunicaţiilor.