Explozie urmată de un incendiu, la o conductă de gaze din Bărbulești

Explozie urmată de un incendiu, la o conductă de gaze din Bărbulești
Foto: romanialibera.ro

O explozie urmată de un incendiu s-a produs la o conductă de gaze din Bărbulești, județul Ialomița.

Conducerea unităţii la care s-a produs explozia, respectiv SNG Romgaz Mediaş, sucursala Ploieşti, formaţia Urziceni, a oprit livrarea de gaz până la stingerea incendiului. Potrivit primelor estimări, cauza exploziei este o fisură. În urma deflagrației, flăcările s-au ridicat chiar și până la 10 metri. Focul a cuprins întreaga conductă.

O echipă a ISU Ialomița împreună cu o echipă de pompieri de la unitatea Urziceni s-a deplasat în zonă.

„Staţia este la ieşirea din Urziceni spre Bărbuleşti, a fost o fisură într-o conductă de gaz, care a luat foc. A fost oprită pomparea pe conductă, până când se va epuiza stocul de gaz. La faţa locului s-au deplasat două maşini cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar deocamdată este supravegheat focul, nu se poate interveni acum, însă situaţia este sub control. Nu există victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioară Chirea.

Incendiul a fost stins de pompieri după aproximativ o oră și jumătate. Traficul rutier pe DN 1 D între Urziceni şi Albeşti, blocat inițial, a fost reluat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)