Explozie pe șantierul autostrăzii A7. O persoană a murit

Publicat: 02 11. 2024, 16:33
Sursa foto: Facebook

O persoană a murit într-o explozie produsă pe şantierul autostrăzii A7. Tragedia a avut loc sâmbătă, în zona Dumbrava – Albeşti, Prahova.

Explozie pe șantierul de la A7

„Pompierii prahoveni au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor şi pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane surprinse de o explozie (neurmată de incendiu).

Ajunşi la locului intervenţiei, salvatorii au constatat că persoana surprinsă, bărbat – 57 de ani, prezintă leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Potrivit unor prime date furnizate de surse oficiale pentru Agerpres, explozia s-a produs în timpul unor lucrări de sudură la nişte traverse care ar fi fost proaspăt vopsite.