Explozie la o navă aflată în Şantierul Naval Midia. Trei persoane au suferit arsuri (VIDEO)

Publicat: 07 04. 2023, 09:36
Actualizat: 07 04. 2023, 09:48
Sursa foto: Santier Naval Midia

O explozie s-a produs, vineri, la o navă aflată în Şantierul Naval Midia, trei persoane fiind rănite. Din primele informații, explozia a fost urmată de un incendiu. Două dintre victime au arsuri la nivelul feței.

„În această dimineață, în jurul orei 9:00, am fost solicitați prin apelul unic 112 să intervenim în Șantierul Naval Midia, unde a avut loc o explozie la o navă aflată în șantier.

La fața locului s-au deplasat de îndată, din cadrul Stației Midia, două autospeciale de stingere, cu un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, autospecială de stingere, un SMURD și două ambulanțe….din primele informații, explozia nu a fost urmată de incendiu, avem două victime care sunt evaluate medical. Acestea sunt conștiente.

Colegii sunt la fața locului, se fac încă căutări, urmează să afle de la ce a pornit explozia. În aceste momente, colegii sunt la fața locului, se asigură că totul este în regulă”, a declarat Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Constanța, într-o intervenție pentru B1 TV.