Explozie într-un bloc din Iași, din cauza unei trotinete lăsate la încărcat. Zeci de persoane s-au autoevacuat, iar un bărbat a ajuns la spital cu arsuri (VIDEO)
Explozie urmată de un incendiu în Iași! Un bărbat a fost transportat la spital cu arsuri, iar alte 25 de persoane s-au autoevacuat, după ce în unul dintre apartamente a izbucnit un incendiu. Potrivit primelor cercetări, incidentul ar fi luat naștere din cauza unei trotinete electrice, a relatat Dan Gabor, marți dimineață, la Știrile B1 TV.
Explozie într-un bloc din Iași
Explozia a avut loc în sufrageria unui apartament dintr-un bloc cu 10 etaje din municipiul Iași și a fost urmată de un incendiu.
Proprietarul locuinței, un bărbat de 30 ani, a suferit arsuri pe mâini și pe picioare și a fost transportat de urgență la spital. În plus, alte 25 de persoane din bloc s-au autoevacuat.
Vecinii spun că explozia a fost una extrem de puternică.
„M-am speriat de bubuitura aceea. Am auzit bubuitura aceea (…), s-a auzit tare”, a povestit o femeie.
S-ar fi produs din cauza unei trotinete
După primele cercetări, pompierii sunt de părere că explozia a fost provocată de bateria unei trotinete electrice.
Din cauza incidentului a fost afectat peretele lateral al apartamentului, iar ferestrele au fost arse.
A fost deschisă o anchetă și se fac cercetări.