O explozie a avut loc marți dimineață pe șoseaua Mircea Vulcănescu din București. În urma deflagrației, o persoană a fost rănită.
La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri care au reușit să stingă în scurt timp flăcările și o echipă SMURD care a transportat victima la spitalul Floreasca, unde aceasta a primit în continuare îngrijiri medicale.
„Pe strada Mircea Vulcănescu, nr.76 s-a produs o explozie, urmată de un incendiu la un imobil de tip B+4. Explozia s-a produs la etajul 1. Avem o victimă cu arsuri, căreia i s-a acordat primul ajutor medical și a fost transportată la spitalul Floreasca. Au mai fost afectate ușile și ferestrele de la nivelul etajului 1 în urma deflagrației”, a declarat Vasile Daniel, purtător de cuvânt ISU București.
Potrivit lui Vasile Daniel, în urma exploziei nu au mai fost înregistrate victime, iar persoanele care locuiesc în acea zonă sunt în afara oricărui pericol.