Explozie în Bacău, la un bloc de zece etaje, din cauza unei centrale termice dintr-un apartament. Locatarul, găsit inconștient

Publicat: 18 11. 2024, 12:10
Sursa foto simbol: Inquam Photos / Octav Ganea

O explozie puternică a avut loc luni, la o centrală termică dintr-un bloc de zece etaje din Bacău.

Pompierii au intervenit în număr mare, chiar dacă nu s-a raportat vreun incendiu, potrivit Ziarul de Bacău.

„În urmă cu câteva momente, pompierii militari au fost solicitați să intervină în municipiul Bacău, str. Narciselor, în urma unui apel primit pe 112 care anunța producerea unui explozii, neurmată de incendiu, la o centrală termică, dintr-un bloc de locuințe de tipul P+10”, au declarat reprezentanții ISU Bacău.

În urma recunoașterii, în apartamentul în care s-a produs explozia, a fost identificată o victimă, de sex masculin, inconștientă, cu puls și arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului. Aceasta a fost scoasă din zona de pericol și predată echipajului medical prezent la fața locului.