Explozie în atelierul unui liceu din Giurgiu. 4 elevi și 2 profesori au fost răniți

Explozie în atelierul unui liceu din Giurgiu. 4 elevi și 2 profesori au fost răniți
facebook/ Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani

O explozie s-a produs vineri în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, ieri după-amiază. Incidentul s-a petrecut în timpul orei, când în încăpere se aflau două cadre didactice și patru elevi, potrivit g4media.ro.

Autoritățile au intervenit rapid la fața locului. Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal s-au deplasat cu o autospecială de stingere, o descarcerare și două ambulanțe SAJ. Doi elevi au fost transportați la spital cu arsuri: un băiat de 16 ani cu arsuri la brațul drept, membrele inferioare și față și un băiat de 17 ani cu arsuri la brațul stâng. Alți doi elevi și cele două cadre didactice au primit îngrijiri medicale la fața locului. Atelierul în care s-a produs explozia se află într-o clădire separată de corpul principal al liceului. Din acest motiv, nu a fost necesară evacuarea celorlalți elevi din instituție.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar intervenția promptă a asigurat că situația a fost gestionată eficient.

Care ar putea fi cauza exploziei?

Potrivit primelor informații, explozia s-ar fi produs în urma unor operațiuni de sudură la macheta unui glob pământesc confecționat din fibră de sticlă și vopsită. Se pare că acumulările de gaze în interiorul machetei au dus la producerea exploziei. ISU Giurgiu a confirmat această posibilă cauză în declarațiile lor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`