Primarul din Pietroșița, judeţul Dâmboviţa, și-a acordat titlul de Cetățean de Onoare, cu ocazia zilei comunei, asigurându-și un loc în galeria marilor figuri ale satului. Ceremonia a fost, evident, pe măsură: primarul a plâns, ba chiar s-a prefăcut surprins când a primit distinctia pe care… tot el şi-a propus-o.
Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Bună, România!”, edilul Ion Dicu a susținut că, de fapt, propunerea de a i se acorda această distincție a venit din partea Consiliului Local și că el nu își reproșează faptul că a primit titlul cât timp încă se află în funcție.
”S-a hotărât în Consiliul Local, în luna aprilie, acordarea unor diplome de cetățean de onoare, onorific. Domnul viceprimar a spus «și primarul…, e primar de 15 ani, a făcut comuna boboc, merită și dânsul acest lucru». Și s-a votat în unanimitate, și consilierii PSD, și PNL.
Nu mi-am dat eu, mi-a dat-o Consiliul Local prin hotărâre de Consiliu local, validată de
Prefectură.
Nu am ce să-mi reproșez, am respectat regulamentul, totul este onorific, fără niciun fel de foloase. Știu de unde a plecat în cascadă dezinformarea asta, eu reprezint un partid. Înainte de toate sunt om, sunt omul localității și îmi fac datoria cât pot că de aceea m-au votat oamenii”, a declarat primarul din Pietroșița.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.