Expertiza Parchetului General în cazul ”Colectiv”: Construcții fără autorizație, niciun control de la Primărie, puține căi de acces (VIDEO)
Construcţii fără autorizaţii şi zero controale de la primărie în ultimii cinci ani. Sunt rezultatele îngrijorătoare ale expertizei Parchetului General în cazul Colectiv, citate de B1 TV. La toate acestea specialiştii adaugă faptul că localul nu avea suficiente căi de acces, iar conducerea ISU nici măcar nu cunoştea incinta, deşi intra în atribuţiile instituţiei.
Raportul tehnic al experţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte scoate la iveală o listă întreagă de nereguli care cumulate au dus la moartea a 63 de oameni în incendiul din 30 octombrie 2015.
Înainte de toate, aceştia nu au găsit nicio dovadă că Primăria Sectorului 4 ar fi făcut vreo inspecţie sau control, la clubul Colectiv. Şi asta cel puţin în ultimii cinci ani când localul a abundat de evenimente asemănătoare cu cel din seara fatidică.
Tot în necunoştinţă de cauză s-a dovedit a fi ISU Bucureşti. Aceeaşi expertiză arată că pompierii au făcut verificări pe proprietatea Pionerul, însă nici urmă de vreo restricţie sau măsură de eliminare a riscurilor găsite. Deşi legea prevede ca personalul ISU să realizeze periodic recunoaşterea fiecărui obiectiv economic pentru a descoperi căi de evacuare sau riscuri de incendiu, experţii scriu negru pe alb că interiorul Clubului Colectiv reprezinta o necunoscută pentru cei de la ISU.
#DIRECT_ONE_mfxfa9#
Din raportul tehnic mai reiese că în incinta fabricii Pionerul există lucrări care nu îndeplinesc cerinţele legale, cum ar fi cele referitoare la evacuarea rapidă a clienţilor. Şi mai grav este că cea mai mare parte a construcţiilor s-au făcut fără autorizaţie.
Numărul căilor de acces pentru spaţii publice aglomerate trebuie să fie minimum două, spun experţii, însă în cazul clubului Colectiv exista doar una utilizabilă, şi aceasta neconformă. O altă neregulă, constatată de către specialişti, este racordarea între container şi sala cu rampă de şapte centimetri, care poate fi un factor de dezechilibru pentru oameni.
EXPERTIZA ÎN CAZUL COLECTIV SCOATE LA IVEALĂ NEREGULI GRAVE:
– Primăria Sectorului 4 nu a făcut vreun control în ultimii cinci ani
– lucrările nu aveau autorizaţie de construcţie
– clubul nu avea suficiente căi de acces
– conducerea ISU nu cunoştea incinta