Experții spun că autorul atacului sângeros din Grădina Botanică are profilul unui criminal cu sânge rece: „Ferocitate cum rar întâlnim”

Experții spun că autorul atacului sângeros din Grădina Botanică are profilul unui criminal cu sânge rece: Ferocitate cum rar întâlnim
Sursa foto: Oltenia TV / Facebook

Doi tineri care se plimbau pe alee au fost atacați, marți, cu sânge rece, în Grădina Botanică din Craiova, de un puști în vârstă de 17 ani, elev la Liceul Militar din Craiova, fiu de polițist.

Experții: un criminal cu sânge rece, care și-a calculat cu precizie fiecare mișcare

Psihiatrul Gabriel Diaconu a declarat pentru Observatornews că faptele monstruoase ale adolescentului trădează o parte deviantă a personalității sale.

Mai mult decât atât, specialistul este de părere că a fost perfect lucid în momentul în care a săvârșit atacul sângeros.

„A existat luciditate. Intenţia lui a fost că de data asta o să fac o faptă de mare violenţă. Asta arată o fereastră în personalitatea lui care este profund deviantă. Legea va trebui să fie aspră cu el”, a spus medicul, citat de Adevărul.

Totodată, și criminalistul Dan Antonescu, fost polițist cu experiență de zeci de ani în cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, a precizat că la baza motivației criminale ar putea să fi stat, fie o substanță psihotropă, fie o mare frustrare.

„Acest copil a comis o faptă de o ferocitate cum rar întâlnim. Puterea aceasta o putea avea fie dintr-o substanţă psihotropă, fie o frustrare majoră, era elev al unei şcoli militare, rigoarea militară presupune restricţii, frustrări”, a spus fostul polițist.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`