Expert în energie, despre posibile pene de curent pe caniculă: „Mai degrabă sunt îngrijorat de ce se întâmplă cu prețurile” (VIDEO)

Publicat: 12 07. 2024, 11:01
Image by Pexels from Pixabay

Prețurile mari la energie au un impact asupra bugetului de stat pentru că statul compensează diferența dintre prețuri și ce se regăsește în facturile consumatorilor, a explicat Răzvan Nicolescu, expert în energie, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

Ce a spus expertul în energie despre posibile pene de curent pe caniculă

Întrebat la ce să ne așteptăm în contextul avertismentului lansat de Ministerul Energiei pe fondul temperaturilor caniculare,Răzvan Nicolescu a explicat: „Să avem o pană de curent este posibil teoretic oricând. Eu, sincer, sper și nu cred că se va întâmpla”.

„E adevărat că e un consum mai mare generat de aparatele de aer condiționat, dar în timpul zilei avem și o producție fotovoltaică mai mare, deci e o dinamică, care trebuie urmărită, dar personal nu aș fi foarte îngrijorat de problema securității aprovizionării. Mai degrabă sunt îngrijorat de ce se întâmplă cu prețurile”, a adăugat expertul.

Răzvan Nicolescu: În Spania, Italia și Franța, prețurile sunt mult mai mici decât la noi

„Energie se consumă mult și în Spania, și în Italia, și în Franța, unde prețurile sunt mult mai mici decât la noi. E adevărat că aceste prețuri nu se văd în facturile oamenilor pentru că există o plafonare a lor, dar aceste prețuri ridicate au un impact asupra bugetului de stat, pentru că statul, practic, compensează diferența dintre prețuri și ce se regăsește în factura de la consumatori”, a continuat Răzvan Niculescu.

Întrebat cum pot fi explicate aceste prețuri mari, el a spus: „Este și un context regional la noi. Au intrat niște centrale nucleare, de exemplu, în reparație, într-o reparație care nu era planificată, în Bulgaria, cred că și în Slovacia este una”.

„E o producție eoliană destul de scăzută, o producție hidro sub media anuală, dar eu cred că este vorba la noi și de un sistem în care practic statul s-a angajat să suporte orice fel de creștere, statul, prin bugetul de stat, iar acest lucru încurajează practic producătorii, îi încurajează pe cei care vând să se ducă la maximul posibil, pentru că oricum, repet, cel care decontează la sfârșit este statul, nemaifuncționând așa cum trebuie regula economică a cererii și ofertei”, a mai declarat Răzvan Nicolescu.