Experiența unui român care a mers cu mașina electrică din București până în Grecia. Cât l-a costat aventura

Experiența unui român care a mers cu mașina electrică din București până în Grecia. Cât l-a costat aventura
Foto: Facebook

Un român a ales să călătorească până în Grecia cu o mașină electrică, plătind doar taxele de drum. Acesta a plecat din București și a parcurs drumul în două zile, cu o oprire în Sofia, unde a înnoptat, scrie Ziare.

Potrivit grupului de pe Facebook „Călător cu Dacia Spring„, șoferul a găsit modalități de a-și încărca gratis mașina. Românul a împărtășit experiența, menționând toate detaliile legate de drum, timp, viteză, încărcări și costuri. Pentru a supraveghea consumul de energie, a setat modul „eco” și a condus cu o viteză de 90-95 de kilometri pe oră. După ce a fost făcută publică, metoda a devenit virală.

„București – Sofia – Kallithea 800km”

„București – Sofia 390 km drum național 8 ore până la cazare cu tot cu încărcări, aici e inclusă și încărcarea din Sofia, cât am fost să mâncăm, oraș unde ne-am și cazat peste noapte.

Kaufland Ruse 20 min gratis, până la 92% (puteam să o evit nu era necesară ajungeam la Plevna cu plinul din București).

Kaufland plevna 45 min gratis. până la 85%

Botevgrad Shell eldrive 15 minute până la 65% (5leva), Kaufland era ocupat (puteam să o evit dacă încărcam 100% în Plevna).

Kaufland Sofia 50 min gratis, până la 97%.

Țin să menționez că încărcările din Ruse și Botevgrad puteam să nu le fac, ajungeam fără probleme la destinații, dar fiind zona muntoasă nu am vrut să risc, am ajuns cu 70-90km autonomie la fiecare punct de încărcare.

Pe lângă fiecare punct de încărcare Kaufland există backup cu stații rapide Eldrive sau Fines charging, stații cu plată”

A doua zi

„Sofia-Kallithea 400 km regim autostradă 5h 45, cu tot cu încărcări.

Kaufland Sandanski 45 min gratis 100%.

Leroy Merlin Salonic 15 min gratis, până la 50%.

În Peninsula Kassandra, unde sunt cazat, există un Lidl cu stație rapidă și încărcare gratuită.

Viteză medie 73 km/h, consum mediu 11.1kw.h cu AC pornit în ambele zile.

Foarte important de adăugat!

Am mers doar în mod Eco, l-am dezactivat doar când am avut nevoie să depășesc sau să urc în zona muntoasă.

Fără mod Eco consumul este cu totul altul, mașina are un consum decent în mod Eco la drum întins și viteze până în 90-95km/h. Peste vitezele astea consumul crește considerabil!”

Costuri

Vignieta Bulgaria (eu am luat pe un an 97 leva, urmează să mai vin în Grecia în iulie și mai plec în Turcia în iunie și august deci am preferat să iau pe un an).

Trei porțiuni de autostradă în Grecia unde se plătește: prima după vama Bulgaria/ Grecia de 2 euro.

1 euro următoarea și respectiv 0.30 euro ultima, În total 3.30€.

În total cost București-Kallithea 6 euro: 3.30€ autostrada Grecia, 2.5€ încărcat eldrive”, a scris acesta.

Până a se caza în Sofia, românul a făcut 8 ore din București, inclusiv cu timpul petrecut în vamă.

Ce reacții a stârnit metoda

„Românii se ambiționează. Deși este prevăzută ca mașină de oraș (citadian) ei o folosesc la orice, nu m-ar mira zilele următoare să aud că merge și pe Off Road”

„Doar citind tot deranjul m-a luat de cap. Darămite să mă și agit pe drum atâta și să stau cu stres ul povestit. Cât despre eco, viteze și AC fără să mai pomenesc de cazarea intermediară, ar trebui să faceți un calcul concret cât ați dat pe electrică vs capacitate de transport vs stres vs timpi pierduți încărcare, față de un măcar Logan normal (2008, nu bate, nu troncăne) sau orice alt clasic sh la 1/2 din valoarea de cumpărare Șpring.

A, și să nu uit; de fiecare dată când văd un Spring pe stradă mi se strânge inima cât de mic și firav pare și trec cu grijă să nu-l agăț cu spoilerul, că îi fac doamne fer o daună totală”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară