Există cu adevărat un oraș dacic subteran la Sarmizegetusa Regia? Cercetătorii ruși l-ar fi căutat intens în anii ’50
Fostul general de divizie Vasile Dragomir reușea să stârnea deopotrivă imaginația, curiozitatea, ironiile și zâmbetele românilor declarând că sub situl arheologic al Sarmizegetusa Regia s-ar afla un oraș dacic întins pe un areal de 200 de kilometri pătrați.
“Eu odată am demonstrat, prin măsurători concrete, profesional făcute, cu aparatură precisă, că dacii aveau cunoştinţe astronomice, cum numai la maya le-am mai întâlnit.
Noi am găsit sus, la Hirtoape (localitate aflată în apropierea sitului arheologic Sarmizegetusa Regia – N.R.), în afară de elemente militare construite pe teren, şi elemente subterane, care după părerea mea ii proiectează pe daci că ducând un fel de război ca în Vietnam!
Dacii noştri erau foarte buni luptători şi pe dedesubt, de aceea, chiar dacă nu este numai părerea mea, se vorbeşte că în zona Cioclovina sunt nişte peşteri ciudate, interesante, puţin explorate”, a povestit fostl general de divizie Vasile Dragomir, în jurnalul lui Napoleon Săvescu, considerat părintele renașterii dacologiei în România.
Continuatorii acestei idei au mers și mai departe, invocând faptul că în anii ’50 o echipă de cercetători ruși ar fi explorat zona cu dispozitive extrem de performante pentru perioada. Dacă au descoperit ceva, dacă au extras ceva din zona sitului arheologic, rămâne deocamdată un mister.
Ce spun specialiștii despre posibilitatea existenței unui oraș subteran
Pe de altă parte, toată exaltarea produsă de declarațiile generalului Dragomir se prăbușește în momentul în care se pronunță specialiștii, istorici și geologi.
Daniel I. Iancu, cercetător științific la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, susține că această ipoteză este doar un mit, chiar dacă multor români le face plăcere să-l considere o baza de plecare pentru un sentiment de excepționalism cel puțin planetar, dacă nu și universal.
Tunelurile subterane din zona Sarmizegetusei, spune specialistul, n-ar fi adus nicio utilitate dacilor, în plus, din cauza solului moale și nisipos, acestea s-ar fi surpat. De altfel, cu tot aportul adus de tehnologia modernă, nici măcar în ziua de astăzi nu au putut fi săpate tuneluri în zona respectivă.
„Geologia solului din zonă nu ar permite săparea unor tuneluri, nici măcar cu tehnologia de astăzi. Straturile de teren sunt oblice la Sarmizegetusa Regia, formate micaşisturi foarte subţiri. De aceea se produc adesea şi alunecări de teren”, a explicat Daniel I. Iancu, notează apuseni.info.