EXERCIȚIU SEISM 2018: O nouă replică de 5.8 grade a avut loc luni, după cutremurul de 7,5 de sâmbătă. RECOMANDĂRI UTILE PENTRU CETĂȚENI (FOTO)
Începând de sâmbătă la ora 9.00 s-a declanșat exercițiul national „SEISM 2018”, cea mai amplă simulare de intervenție în caz de seism major care are loc în Uniunea Europeană în ultimele două decenii.
Potrivit exercițiului, cutremurul de 7,5 magnitudine a avut loc la o adâncime de 140 de km, în zona Vrancea și a afectat în mod special Bucureștiul.
În scenariul exerciţiului SEISM 2018 s-a introdus luni o replică a cutremurului, cu magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, la o adâncime de 136 kilometri.
Cea mai afectată zonă este, și de această dată, municipiul București, fiind informații despre producerea unor pagube materiale și despre persoane afectate.
În prezent se realizează recunoașterea în teren și evaluarea pagubelor, activități întreprinse de echipele de intervenție în situații de urgență.
Poliția și Jandarmeria asigură măsurile de ordine publică în zonele în care se desfășoară activitățile din cadrul exercițiului și acordă asistență persoanelor prezente în respectivele zone.
În contextul exercițiului Seism 2018, transmitem câteva recomandări utile pentru cetățeni, într-o situație reală după producerea unui cutremur:
1. Încercați, în primul rând, să rămâneți calmi.
2. Liniștiți persoanele speriate și copiii.
3.Verificaţi dacă sunteți răniți și apoi uitați-vă și la persoanele din jur. În cazul în care sunt rănite, asigurați primul ajutor, doar dacă vă pricepeți.
4. Dacă, în urma producerii unui cutremur, ați fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, în măsura în care este posibil, loviți cu un obiect tare, în partea cea mai compactă a locului în care sunteți blocați, pentru a transmite semnale care să permită localizarea.
5. Folosiți telefonul doar pentru a semnala o urgență.
6. Puneți-vă încălțăminte și haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucățile căzute, în special cele de sticlă.
7. Verificați dacă locuința a suferit pagube.
8. Verificați starea instalației de gaz doar cu emulsie de apă și săpun.
9. Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleți cada și alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.
10. Dacă trebuie să părăsiți locuința pentru că nu mai este sigură, nu uitați să vă luați rucsacul de urgență.
11. ATENŢIE! Fiți atenți la scări. S-ar putea ca mișcarea seismică să fi afectat rezistența acestora.
12. Dacă aveți nevoie de ajutor și nu mai puteți ieși din locuință, puneți la fereastră un afiș pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !
13. Ascultați la radio instrucțiunile autorităților.
14. Nu folosiți mașina decât în situații extreme. Căile de circulație trebuie lăsate libere pentru mașinile de intervenție.
15. În unitățile de învățământ preșcolar, primar și gimnazial, profesorii îndrumă copiii și asigură protecția acestora până la sosirea unui adult din familie.
Potrivit MAI, până duminică seară, conform scenariului exerciţiului Seism 2018, s-au înregistrat peste 3.000 de persoane decedate, peste 5.000 de persoane rănite, aproximativ 40.000 de persoane fără adăpost, 35.000 fără electricitate şi 45.000 fără apă potabilă.
De asemenea, au fost afectate peste 3.900 de clădiri (380 distruse total, 1.400 distruse parţial, iar 2.200 sunt improprii pentru locuit).
În plus, cinci spitale din Bucureşti au fost distruse de cutremur, 22 de spitale au fost distruse parţial, iar opt au fost avariate, însă au rămas funcţionale.
Exercițiul „SEISM 2018” se desfășoară pe parcursul a 5 zile.