EXERCIȚIU SEISM 2018: Peste 3.900 de persoane decedate şi 7.000 de răniţi, după o nouă replică produsă luni (FOTO)
Începând de sâmbătă la ora 9.00 s-a declanșat exercițiul national SEISM 2018, cea mai amplă simulare de intervenție în caz de seism major care are loc în Uniunea Europeană în ultimele două decenii.
În cadrul exercițiului de simulare a unui cutremur major, produs în România, se înregistrează până luni seară, potrivit scenariului, peste 3.900 de persoane decedate, peste 7.000 de persoane rănite, dintre care 7 cetățeni străini, peste 45.000 persoane fără adăpost, iar peste 2.300 sunt dispărute, au anunţat autorităţile.
În exerciţiu s-a introdus luni o nouă replică, produsă la ora 16.45, în urma căreia au fost afectate 40 de clădiri, dintre care 10 s-au prăbușit, 28 sunt avariate și 2 sunt afectate de alunecări de teren.
Autorităţile precizează că, potrivit exerciţiului, până în prezent peste 45.000 de persoane rămase fără adăpost au fost transferate în taberele de sinistrați instalate în localitățile Voluntari și Afumați, din județul Ilfov, în cele operaționalizate pe Arena Națională din București și în spațiile de evacuare puse la dispoziție de autoritățile locale.
(Foto: IGSU / Facebook)
În cursul zilei de luni, echipele de intervenție în situații de urgență au desfășurat și desfășoară în continuare activități pe marginea scenariului existent și a situațiilor ipotetice care sunt introduse, inopinat, în exercițiu.
Coordonarea medicală și pentru salvarea persoanelor se face în mod integrat de la Centrul de la Ciolpani, județul Ilfov, împreună cu reprezentanții EMTCC și ofițerii de legătură ai agențiilor internaționale implicate în desfășurarea exercițiului.
(Foto: IGSU / Facebook)
În continuarea exercițiului SEISM 2018 a fost declanșat exercițiul EU MODEX, axat pe coordonarea și colaborarea modulelor medicale.
Acesta este cel mai amplu și cel mai complex exercițiu medical, pe module, din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă.
În acest exerciţiu, desfăşurat pe parcursul a 5 zile, sunt implicaţi observatori și participanți din 26 de state, membre UE dar și țări care nu sunt parte a UE: Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Malta, Norvegia, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.