EXCLUSIV // Transfăgărășanul deschis pe tot timpul anului, „proiect interzis”. Alin Șerbănescu, fost purtător de cuvânt al CNAIR: „Este doar pe fond emoțional”

Publicat: 26 10. 2020, 14:28

CNAIR a demarat procedura de achiziție pentru elaborarea expertizei tehnice pentru modernizarea Transfăgărășanului. Mai exact, compania de stat urmărește realizarea unor lucrări care să permită ca drumul turistic să fie deschis pe toată perioada anului. Ar urma să se facă tuneluri și copertine de beton, un proiect care ar necesita investiții uriașe.

Un astfel de proiect a mai fost pe masa CNAIR în urmă cu câțiva ani. Alin Șerbănescu, fost purtător de cuvânt al instituției de stat, crede că inițiativa nu este fezabilă.

„S-a tot încercat ideea de a-l ține deschis.S-a mai încercat în 2015. S-a cerut un studiu de fezabilitate, dar s-a oprit, pentru că șansele erau mici. Transfăgărășanul are un anumit specifilcEl a fost făcut cu eforturi enorme bugetare și umane pe vremea lui Ceaușescu, ca drum strategic, drum militar, în general. Nici atunci nu putea fi ținut deschis tot anul, pentru că trebuie ținut cont de mai multe aspecte. De exemplu,de altitudine și de faptul că drumul este destul de îngust”,a declarat Alin Șerbănescu pentru B1.ro.

Alin Șerbănescu, fost purtător de cuvânt al CNAIR: „Dacă te apuci să faci copertine, strici toată imaginea spectaculaosă a Transfăgărășanului”

Fostul oficial de la CNAIR a oferit argumentele care contrazicconducerea instituției de stat.

Părerea mea este că nu va avea niciun succes nicio idee, pentru că în primul rând, este vorba despre amplasamentul geografic al acestui drum. Trebuie să-l lățești, să stabilizezi versanții de pe care cad permanent pietre, să faci copertine ca să nu-ți ningă pe șosea. Este foarte greu, aproape imposibil să faci o lucrare de acest gen. Mai ales, dacă te apuci să faci copertine, strici toată filozofia, toată imaginea spectaculaosă a Transfăgărășanului.

În al doilea rând, vorbim despre costuri enorme. Va trebui să faci toată lucrarea în munte, să aduci toate utilajele. Va trebui să vezi și cât timp va dura lucrarea, în funcție și de cât timp îți va permite vremea. Semnează cineva un contract pe 5-6 luni de zile într-un an?

Se mai trezește câte cineva de la CNAIR să spună câte ceva despre Transfăgărășan, dar e doar pe fond emoțional. Practic, este imposibil”, a declarat Alin Șerbănescu pentru B1.ro.

Transfăgărășanul și Transalpina, două atracții turistice importante pentru România

Transfăgărășanul, renumit pentru peisajele sale superbe, a fost construit pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, în perioada 1970-1974. Numit oficial Drumul Național 7C, acesta este unul dintre cele mai frumoase drumuri din România și din Europa. Britanicii de la Top Gear l-au numit „cel mai tare drum” pe care merită să șofezi. Șoseaua începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara și traversează axa nord-sud a Munților Făgăraș.

Transalpina după numele popular, DN67C este cea mai înaltă șosea din România. Ajunge la 2.145 metri la Pasul Urdele. Drumul are o lungime de 148 de kilometri, localizat în Munții Parâng și străbate 4 județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba. Transalpina a fost construită de armatele române în 1930, pavată cu pietre, în timpul Regelui Carol al II-lea.

În acest an, Transfăgărășan și Transalpina s-au închis pe data de 20 octombrie. Cel mai probabil, vor fi redeschise la finalul lunii iunie 2021 sau începutul lui iulie 2021.