EXCLUSIV // Se caută vinovații după ce România a fost exclusă de Comisia Europeană din proiectul de cercetare „ELI”: „Cercetători obedienți și multe minciuni”

EXCLUSIV // Se caută vinovații după ce România a fost exclusă de Comisia Europeană din proiectul de cercetare „ELI: „Cercetători obedienți și multe minciuni

România a încasat o rușinoasă lovitură la nivelul Uniunii Europene, în domeniul cercetării, după ce Laserul de la Măgurele a fost exclus din consorţiul european ELI-ERIC, aprobat de Comisia Europeană pe 5 mai 2021. Dezamăgiți de această veste, un grup de cercetători a reacționat prin intermediul unui reprezentant, carea lansat noi acuzații dure la adresa lui Nicolae Zamfir, fostul director care a gestionat proiectul până în vara anului trecut.

George Epurescu, vicepreședinteleFederației Hermes, a comentat pe marginea acestui subiect, pentru B1.ro. Potrivit acestuia, managementul Laserului de la Măgurele a ignorat avertismentele comunității europene implicate în proiectul de cercetare.

„Europenii au cerut transparență, competență managerială și un plan de lucru. A plecat Zamfir (n.r. – fostul director), dar până la momentul actual, toți au rămas pe poziții, toți cei numiți de Zamfir, la un an de zile aproape. Din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic, o situație care nu e de natură să bucure comunitatea europeană, care a și spus că nu doar plecarea lui Zamfir rezolvă problema fundamentală, adică modul dezastruos în care se derulează proiectul ELI-NP”, a declarat Epurescu.

„Laserul de la Măgurele, promovat prin intermediul unor minciuni”

Potrivit reprezentantului sindicaliștilor, după îndepărtarea lui Nicolae Zamfir, managementul a rămas neschimbat.

„Modul dezastruos se referă la nivel managerial, la nivel de resurse umane. Marea majoritate a cercetătorilor sunt angajați doar pe criterii de obediență față de Nicolae Zamfir. Nu sunt oameni cu coloană vertebrală, au jucat în strună și au propagat multe dintre minciunile acestuia: vindecarea cancerului, tratarea deșeurilor radioactive șipulsul de 10 pettawați, de exemplu.

Oamenii aceștia au stat și au tăcut, doar pentru a încasa un salariu mare, de câteva mii de euro. Cu astfelde oameni, care nu au o pasiune pentru știință, respectiv cercetare, s-a văzut de la Bruxelles care este caracterul lor, câtă coloană vertebrală au și ce înseamnă proiectul ELI-NP. Procentul este covârșitor al celor angajați pe criterii de obediență”, a mai declarat cercetătorul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`