EXCLUSIV // Rectorul Universității București, despre situația căminelor studențești în pandemie: “Îi vom caza pe cei care au activitate față în față și pe cei care nu au acasă condiții pentru desfășurarea online a cursurilor”

Publicat: 10 09. 2020, 16:38

EXCLUSIV // Centrele universitare din țară se pregătesc la rândul lor în aceste zile pentru reluarea cursurilor de către studenți, într-un context problematic al pandemiei de coronavirus. Cum era de așteptat noul an universitar va începe cu o serie de măsuri menite să limiteze răspândirea cazurilor.

Este vorba în special despre desfășurarea cursurilor online pentru o mare parte din facultăți și despre schimbările care apar la nivelul spațiilor de cazare destinate studenților.

Rectorul Universității din București, profesorul Marian Preda, a declarat pentru B1.RO că nu a fost luată încă o decizie finală în ceea ce privește modul cum vor fi organizate căminele studențești în acest an, însă a subliniat faptul că s-a conturat deja un scenariu în acest sens: numărul locurilor disponibile va fi micșorat, având în vedere că în situația camerelor de patru persoane vor fi cazați trei studenți iar în unele camere de trei vor sta doar doi studenți pentru a respecta normele în vigoare.

Cu toate acestea, având în vedere că multe facultăți vor desfășura online cursurile, nu există o presiune privind numărul locurilor disponibile în căminele Universității din București.

“O să luăm o decizie finală probabil luni și în Senatul de pe data de 16 septembrie. Însă se conturează următoarea situație: vom caza ceva mai puțini studenți pentru că în camerele de patru persoane, conform normativelor actuale, nu pot să încapă decât trei studenți și mai avem niște camere de trei persoane unde trebuie să reducem la doi numărul studenților care pot fi cazați. Oricum, Universitatea din București va avea o mare parte din activități derulate online. Sunt facultăți care au decis deja că în totalitate vor face activitățile oline. Sunt și altele care au laboratoare și vor desfășura cursuri față în față. Drept urmare nu cred că va fi o presiune mare pe cămin.

Îi cazăm pe studenți cu respectarea normelor de distanțare: 1 metru între paturi, volumul necesar în fiecare cameră îndeplinit, și atunci o să ne scadă numărul de locuri disponibile pentru cazare la 3-4.000 de locuri dar îi vom caza pe cei care au activitate față în față și pe cei care au alte motive: cei care nu au acasă condiții pentru desfășurarea online a cursurilor, de exemplu nu au acces la internet”, a explicat profesorul Marian Preda.