EXCLUSIV // Povestea scheletelui imobiliar din apropierea Casei Presei: “Lucrurile au fost mușamalizate, construcția a rămas în picioare, proprietarul a ajuns deputat”

Publicat: 31 07. 2020, 11:54
sursa foto: simplybucharest.ro

În apropiere de Casa Presei Libere bucureștenii pot vedea unul dintre multiplele schelete imobiliare care au împânzit Capitala după anul 1989. Este vorba de acele construcţii, începute după Revoluție dar neterminate și lăsate în paragină.

Puțini sunt însă cei care știu sau care își mai amintesc faptul că acest schelet imobiliar, ridicat în anii ‘90 a făcut obiectul primului mare scandal de corupție care viza executarea unor lucrări fără autorizație. Se întâmpla în anul 1997 și îl avea avea în centrul atenției pe controversatul om de afaceri Dumitru Puzdrea.

Cazul a fost intens mediatizat și a condus la modificarea legislației privind emiterea autorizațiilor în construcții (Legea 50/1991) în sensul introducerii răspunderii penale pentru cei care realizează lucrări fără avizele emise de către autorități.

Sursa foto:simplybucharest.ro

În cazul clădirii, ridicată fără autorizație de construcție, al cărui proprietar este Dumitru Puzdrea, instituțiile s-au mobilizat inițial. Instanța a decis că proiectul imobiliar este construit ilegal și a dispus demolarea sa, însă ulterior lucrurile au fost blocate.

“Atunci a fost primul scandal imobiliar de răsunet, apoi din păcate toate lucrurile s-au mușamalizat. În apropierea Casei Presei practic se află un bloc cu patru etaje care este la nivel de zidărie și acum. Îl vede oricine merge spre Casa Presei. Este o construcție realizată fără autorizație, proprietar era domnul Dumitru Puzdrea. Clădirea nu a mai fost demolată după ce acesta a ajuns parlamentar”, a explicat pentru B1.RO Adriana Iftime, director general al Federației Patronatelor Societăților din Construcții.

Dumitru Puzdrea, figură controversată a perioadei tranziției românești, implicat în celebrul dosar “Flora”, privind construcția ilegală a unui centru comercial, a intrat în politică și a devenit în 2000 deputat de Neamț.

A fost ales în legislatura 2000-2004 pe listele PRM. În iunie 2005 a trecut la PNL și a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Bahrein. Ulterior a fost ales pentru un nou mandat din partea PNL în legislatura 2004 și 2008.

A existat un proces, instanța s-a pronunțat în sensul demolării acestei construcții. Instituțiile au luat toate măsurile. A intrat în acțiune Inspecția de Stat în Construcții, Ministerul de la vremea respectivă, s-au mobilizat să demoleze acea cosntrucție. Dar până la urmă lucrurile au fost mușamalizate. Construcția a rămas în picioare. Proprietarul a ajuns deputat. Iată, precedente care se creează”, a subliniat Adriana Iftime.

Cazul fostului deputat Dumitru Puzdrea, emblematic în contextul modificării Legii 50/1991

Cazul proiectului imobiliar al fostului deputat Dumitru Puzdrea este emblematic astăzi, în contextul modificării Legii 50/1991. El a dus la introducerea pedepselor penale pentru cei care construiesc fără autorizație, însă deputații au votat joi pentru a doua oară înlocuirea pedepsei penale cu simpla amendă pentru astfel de fapte.

Controversatul proiect legislativ care vizează eliminarea închisorii pentru diverse investiții de infrastructură realizate fără autorizație de construire a fost adoptat a doua oară de Camera Deputaților, după ce președintele României, Klaus Iohannis, l-a respins inițial.

Legea, inițiată în anul 2018 de către un grup de parlamentari PSD, în frunte cu Florin Iordache, înlocuiește răspunderea penală cu amenda în realizarea unor lucrări de infrastructură specifice fără autorizație. Este vorba despre construcția de autostrăzi, drumuri, poduri, apeducte, baraje, deschiderea de cariere și balastiere, branșamente, racorduri la utilități, lucrări privind căile de comunicații.