Întrebarea zilei în ședința CSM: Și-a negociat Dana Gîrbovan postul de ministru al Justiției? Florin Iordache, pentru B1.RO: „Terminați cu prostiile, discuțiile, dacă au venit, au fost din partea Guvernului”
EXCLUSIV ONLINE // Judecătoarea Andreea Chiș a propus în ședința CSM de marți sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la negocierile politice pe care Dana Gârbovan le-ar fi purtat înainte de a fi propusă pentru funcția de Ministru al Justiției, ceea ce ar constitui o gravă abatere disciplinară din partea ei. Aceasta a spus, într-un schimb de replici în ședința CSM, că ar trebui verificate informațiile apărute în presă la momentul propunerii conform cărora Dana Gârbovan ar fi avut discuții cu Florin Iordache înainte de a fi propusă ministru. Întrebat de reporterul B1.ro despre acest lucru, Florin Iordache s-a arătat deranjat și a insistat că nu a avut nimic de a face cu negocierile.
„Terminați cu prostiile, eu nu sunt susținător, discuțiile, dacă au venit, au fost din partea Guvernului, eu nu am nici un fel de… Încă o dată vă spun, a fost din partea Guvernului, nu am nici o implicare în chestiunea asta, iar chestiunea asta nu am verificat-o, vă cred pe cuvânt, cred că este o chestiune de presă ca să dăm breaking-news. Mi-ați cerut un punct de vedere eu v-am răspuns, e o prostie„, a declarat Florin Iordache pentru B1.ro.
În spațiul public au apărut mai multe informații care arătau, pe surse, că ar fi existat o negociere între Florin Iordache și Dana Gârbovan, la casa primului. Oficial, Iordache s-a arătat revoltat de respingerea propunerii de către președintele Iohannis.
„Este cel mai mare atac pe care și la permis să îl facă președintele la independența justiției. Vreți să spuneți că o judecătoare, președinte UNJR, e un atac la democrație? Asta vreți să spuneți?” a spus Iordache într-o emisiune televizată.
Presa a relatat pe larg despre discuțiile aprinse din ședința CSM de marți, unde s-a decis și acceptarea cererii de retragere a demisiei Danei Gârbovan.