EXCLUSIV // Ministerul Educației confirmă pentru B1.RO că elevii care vor avea febră în ziua Evaluării Naționale nu vor fi primiţi în sală: Vor putea susţine examenul doar în sesiunea specială, desfășurată pe 29 iunie

Publicat: 29 05. 2020, 12:52
FOTO: Pixabay.com

EXCLUSIV // Minsiterul Educației a confrmat pentru B1.RO că elevii care nu vor putea susține pe 15 iunie Evaluarea Națională pentru că au febră sau alte simptome specifice COVID-19 nu vor da în această zi exemenul, ci vor participa la o altă sesiune specială ce va fi organizată pe data de 29 iunie, așa cum a afirmat joi președintele Klaus Iohannis.

“Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat pentru astfel de cazuri că vor da o altă sesiune specială pe data de 29 iunie. Acești elevi vor putea susține examenul doar în această sesiune specială”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Cristian Tănase.

Anunțul președintelui Klaus Iohannis a creat unele confuzii în rândul unor părinți și elevi, care au crezut că pot opta, în cazul în care au febră să susțină examenele în condiții speciale, în sesiunea programată pe data de 15 iunie. Această opțiunea este însă exclusă.

În ceea ce privește alte motive medicale care vor împiedica susținerea examenelor, având în vedere că în anii trecuți elevii care se confruntau cu aceste situații puteau susține examenele în condiții speciale,Cristian Tănase a precizat că detalii pentru fiecare caz în parte vor fi anunțate în scurt timp: „Joia avut loc o întâlnire cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică și în funcție de recomandările lor se va anunța exact pentru fiecare categorie în parte care vor fi regulile”.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis referitoare la desfășurarea examenelor

PreședinteleKlaus Iohannisa precizat, joi, în cadrul unei declarații de presă, căelevii care sunt infectați sau prezintă simptome de COVID-19 vor putea să susțină examenele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat în cadrul unei adoua sesiuni ce se va desfășura pe data de 29 iunie, în contextul pandemiei decoronavirus.

”Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ține examenul. Este posibil să vină copii la școală, pentru examen, și la termometru să se constate că au febră și nu pot să intre la examen. Acești copii am considerat că trebuie să primească aceeași șansă”, a precizat președintele.

Pentru copiii bolnavi, găsiți cu febră la intrarea în unitatea de învățământ, pentru cei izolați cu familia sau în carantină se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională începând cu 29 iunie.

Ce a spus ministrul Educației, Monica Anisie, despre susținerea examenelor naționale

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat miercuri că un elev sau un profesor cu o temperatură ce depășește 37,7 grade ar fi mai bine să nu intre înșcoală. Pe de altă parte,Monica Anisiea afirmat că acești elevi, care nu pot da probele pentru că au temperatura mare, vor putea susține examenele ulterior sau într-o sală specială, în care ar urma să stea izolați, posibilitatea la care s-ar fi renunțat între timp.

„Da, existăaceastă a doua şansă. Noi la MEC (…) ne-am gândit că ar putea exista o sală de clasă pentru acei elevi care doresc totuşi să intre şi să fie izolaţi de toti ceilalţi, să susţină probele sau, pur şi simplu, pot sa proba mai târziu, cu subiectul de rezervă cum s-a mai întâmplat şi în anii trecuţi”, a explicatMonica Anisie.