EXCLUSIV // Majoritatea profesorilor nevaccinați refuză categoric serul anti-COVID. Reprezentanții părinților: „Guvernul încearcă învrăjbirea unora împotriva celorlalți”
După campanii publicitare, loterii, vouchere cu mici și bere, respectiv zile libere acordate pentru vaccinați, în ultimele săptămâni, Guvernul României a pus din ce în ce mai multă presiune pe populație, pentru a se vaccina anti-COVID-19. Au fost introduse noi restricții, iar Camera Deputaților din Parlament va da votul final în ceea ce privește pașaportul verde. Cu toate acestea, în ciuda presiunilor, un număr semnificativ al angajaților la stat nu vor accepta administrarea serului.
Aproape trei sferturi dintre cadrele didactice nevaccinate nu intenționează să accepte serul prea curând, potrivit unui sondaj realizat de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în perioada 10-12 noiembrie, publicat astăzi.
Mai precis, 73,7% dintre învățătorii și profesorii nevaccinați nu acceptă vaccinarea anti-COVID. Restul de 26,3% au declarat că au în vedere să o facă.
9.024 de persoane nevaccinate au răspuns la sondaj. La nivel național, 34% dintre cadrele didactice au refuzat până acum serul anti-COVID-19. De partea cealaltă, 21.736 de învățători și profesori au răspuns afirmativ.
Ce spun reprezentanții părinților
Un nucleu foarte dur al populației care se opune administrării serului este și în rândul părinților cu copii. Iulian Cristache, președinte al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP), a comentat pe marginea acestui subiect, pentru B1TV.ro.
În opinia lui Cristache, Guvernul adoptă o strategie greșită în ceea ce privește școlile, în contextul COVID.
„Guvernul a încercat să ne învrăjbească unii împotriva celorlalți. Să știți că și profesorii, tot părinți sunt. Deci nu poți să rupi categoria socio-profesională cu cel mai ridicat grad de vaccinare, aproape 70% și să nu ne uităm la noi, ceilalți, care nu suntem vaccinați într-un procent atât de mare.
Asta e marotă, cu arătatul înspre profesori. Poate doar ministrul Educației își dorește să creeze niște dispute artificiale între elevi și părinți. Este absolut anormal”, a declarat Iulian Cristache, pentru B1TV.ro.
Iulian Cristache: „Nu putem să creăm o dispută, să spun că nu trimit copilul la școală nevaccinat”
Potrivit reprezentantului păriților de elevi, guvernul nu ar trebui să facă diferențe între profesorii și elevii vaccinați, respectiv nevaccinați.
„Sunt vreo 350.000 de profesori, personal auxiliar și nedidactic. Cu un procent de 70% vaccinați, aproximativ 100.000 sunt nevaccinați. Cu 100.000 de nevaccinați, când noi avem 9.000.000 nevaccinați la nivel național, ce facem? Frecție la picior de lemn. Nu rezolvă problema.
Nu putem să creăm o dispută, să spun că nu trimit copilul la școală nevaccinat. Același lucru îl pot face și profesorii. Problema de fond e la nivel societal, nu la nivelul profesorilor.
La începutul pandemiei trebuia să ne uităm la sistemul medical. Dacă toți se vaccinau, era cu totul altceva. Era un prim semnal pozitiv, doar că acolo, chiar cei care sunt profesioniști în domeniu, care ar trebui să aibă cea mai mare încredere în acest vaccin, ei sunt primii care au dat tonul negativ, astfel încât au creat mari semne de întrebare la nivelul societății.
Noi avem și grupuri de părinți, care indiferent de presiuni, nu se vor vaccina. Nici ei, nici copiii. Când aud de vaccin, își dau ochii pe spate și este dreptul lor să facă asta”, a mai transmis Cristache.
Nimic cert cu privire la redeschiderea școlilor
În opinia lui Cristache, Guvernul nu a comunicat eficient cu profesorii și părinții.
„În primul rând, nu trebuie să te vaccinezi de frică, ci pentru că ai ajuns la convingerea că acest vaccin te ajută să-ți reiei viața de zi cu zi și în primul rând, sănătatea familiei. Că apoi poți să intri apoi în diverse locuri, la mall de exemplu, e cu totul altceva.
În școli nu a venit nimeni să spună care sunt beneficiile vaccinului și lucrurile mai puțin bune, precum efectele adverse. Dar cine să vină?!”, a mai punctat reprezentantul părinților.
În prezent, toate școlile din România sunt închise, iar reprezentantul FNAP nu vede perspective optimiste.
„După greșelile care sunt făcute de actualul ministru al Educației, mai deloc. Probabil, în primăvară.
Ei le-au închis și pe cele din mediul rural, acolo unde rata incidenței este extrem de mică”, a mai declarat Cristache.
Verdictul cu privire la certificatul verde va fi dat în Parlament, în Camera Deputaților
Camera Deputaților este camera decizională în ceea ce privește aplicarea pașaportului verde pentru trierea angajaților de la stat și privat. Dacă va fi adoptat, angajații ar urma să fie dați afară, dacă nu sunt vaccinați anti-COVID-19.
La finalul lunii octombrie, proiectul a picat în Senat. AUR și PSD au votat împotrivă. În prezent, PSD și PNL încearcă să se pună de acord pentru adoptarea unei noi forme a certificatului verde. USR este pentru obligativitatea vaccinării, în timp ce AUR este singurul partid din Parlament care se opune. Liderii George Simion și Claudiu Târziu au transmis că documentul cu QR reprezintă o formă de segregare, motiv pentru care AUR se poziționează pentru liberarea fiecărui cetățean de a se vaccina sau nu.
Doar 30% dintre angajații de la stat și privat ar fi de acord cu aplicarea certificatului verde în unitățile de învățământ, potrivit sondajului menționat.