Printre activitățile care au fost cel mai mult afectate de pandemia de coronavirus se numără cele care vizează creația artistică. Timp de mai bine de un an, restricțiile au ținut departe publicul de galeriile de artă, de sălile de concerte și de spectacole, iar pe artiști de ceea ce iubesc cel mai mult, de posibilitatea de-ași manifesta forța creativă.
Când vine vorba despre actori, falia deja existentă între tetrul de stat și teatrul independent a fost lărgită și mai mult în perioada pandemiei. Lipsa finanțării, a unor spații adecvate pentru spectacole sau pentru repetiții au făcut mereu ca tinerii actori care nu și-au găsit locul în teatrele de stat să aibă un parcurs profesional amenințat de incertitudinile care vin la pachet cu penuria resurselor necesare pentru susținerea acestor activități.
Ce înseamnă mai exact să fii actor independent în România, într-o perioadă dificilă cum este cea provocată de criza sanitară? Am încercat să aflăm răspunsul la această întrebare stând de vorbă cu actrița Anda Andreea, membră în cadrul trupei ARTA. De asemenea este cursant al Școlii de actorie InLight Center.Timp de cinci ani interpretează zeci de roluri în spectacole complexe, iar noi am discutat cu ea chiar înainte de punerea în scenă a spectacolului “Drept de Veto”, în regia lui Mike Săvuică.
De la ea am aflat că, deși teoretic teatrul independent, spre deosebire de teatrul de stat ar fi trebuit să fie o activitate care poate să se suțină singură prin sponsorizări sau investiții individuale, realitatea este cu totul alta. Inclusiv guvernanții folosesc această imagine ca pretext pentru ocolirea unor forme de sprijin pentru acest sector. Anda Andreeane-a împărtășit că în perioada pandemiei a funcționat logica potrivit căreia dacă tot sunt independenți, artiștii ar trebui să poată să găsească resurse singuri, deși asta înseamnă de multe ori o luptă pentru supraviețuire.
De fapt, actorii independenți sunt tinerii artiști care găsind blocat accesul către tetrele de stat, se încăpățânează să continue prin propriile forțele activitatea artistică. Se organizează în trupe independente și joacă de cele mai multe ori în localurile din marile orașe care le oferă găzduire sau în săli de spectacole improvizate. Este o alternativă la un sistem blocat, care oferă puțină importanță generațiilor tinere de artiști.
În acest context general, pandemia de coronavirus nu a însemnat doar oprirea spectacolelor, dar și dificultăți majore în privința desfășurării repetițiilor:
“A fost un efort mult mai mare, evident. Chiar dacă am stat pe tușă, am făcut repetiții online. Însă nu se compară cu posibilitatea de a repeta fizic. Mediul online este o variantă doar pentru că nu te lasă să vegetezi. Este important să te antrenezi continuu. Însă, din punct de vedere tehnic și logistic repetițiile online au fost foarte dificile”, ne-a împărtășit actrița Anda Andreea.
Multe spectacole au fost transmise în perioada restricțiilor pe platformele de streaming, un instrument la care trupele independente de teatru nu au avut acces:
“Platforma de transmiteri live streaming costă destul de mult. Trebuie mentenanță, trebuie să plătești echipa care se ocupă și care filmează. Și asta a fost o dificultate pentru teatrul independent. Când ești independent trebuie să găsești spațiu unde să poți să joci, să vorbești cu un teatru care să te lase să joci, să îți ofere sala, trebuie ca oamenii aflați în spatele camerelor să fie plătiți. Implică multă logistică și muncă. Independent este mai greu, în general. Independentul trăiește doar dacă are în permanență spectacole”, a mai precizat Anda Andreea.
Potrivit acesteia, în general teatrele de stat nu au deschidere suficientă pentru proiectele actorilor independenți, asta deși declarativ se promovează solidaritatea între artiști:
“Este o oarecare deschidere din partea teatrelor de stat, dar nu atât de multă precum vrea să pară. Sunt destul de sceptici mulți. A fost și o discuție, de ce ceri subvenție tu ca independent? Dacă tu ceri ajutor statului să îți plătească cheltuielile, nu te mai numești anteprenor și nu te mai numești segment independent. Teatrele de stat, normal că primesc fonduri, dar de fapt sunt privilegiate în raport cu noi. Acolo actorii angajați, chiar dacă nu au jucat, primesc salariul zilnic, și sunt unii care nu au jucat cu anii. Fondurile ar trebui dirijate către cei mai vulnerabili. Nu spun doar eu asta, sunt mulți colegi care gândesc așa”, a mai precizat Anda Andreea.
Așa s-a ajuns în situația în care actorii independenți au fost nevoiți să coboare de pe scenă sau din lumina reflectoarelor, și au trebuit să se adapteze unui mediu neconvențional, mai autentic, mai apropiat de sprectatori, dar mult mai îndepărtat de abordarea clasică a scenei:
“Pentru noi este o obișnuință să jucăm în spații neconvenționale, cum ar fi PUB-urile, terasele. Sunt din ce în ce mai multe persoane care sunt dornice să ne ofere spațiul lor pentru a juca. Nu se ocupă ei de organizare. Pur și simpu noi propunem și ei ne oferă găzduire”, susține Anda Andreea.
Teatrul independent are însă și avantajele sale, în special când vine vorba despre flexibilitate și originalitatea spectacolelor: “Ai posibilitatea să te implici în ce fel de proiecte dorești. Ai mai multă libertate și flexibilitate. Când ești legat foarte tare de un contract, trebuie să respecți anumite clauze, deseori nu ai cum să le ocolești. Instituțiile de învățământ actuale, nu îți mai dauflexibilitatea de a avea și proiectele tale independente și trebuie să stai să înveți fără să faci nimic. În acei patru ani în care stai și înveți, nu poți să îți creezi și drumul tău, să îți faci niște colaborări, astfel încât când ai absolvit, să îți fie mult mai ușor în momentul în care termini, să îți găsești deja un rost. Sunt mulți studenți la actorie care termină și care nu au unde să activeze, stau cu diploma în brațe, oricât de buni ar fi”.
Un alt subiect sensibil este cât de accesibilă este angajarea tinerilor actori într-un teatru de stat. De fapt, instituțiile teatrale din România alcătuiesc, de cele mai multe ori, un sistem închis pentru tinerii artiști. Anda Andreeasusține că, de multe ori, nu talentul este cel care primează, ci un sistem al relațiilor care domină selecția:
“Este un sistem închis din păcate. Una este să îți faci niște cunoștințe după ce joci și dovedești că ești profesionist, înainte de a intra într-un taretu de stat, și alta e momentul în care te duci și dai un casting la teatru și de fapt când ajungi acolo îți dai seama că circuitul este cam închis penru tine și că nu prea ai cum să intri pentru că nu te știe cine trebuie”.
Un alt motiv invocat de Anda Andreea pentru dificultățile tinerilor artiști este cultul personalității în lumea teatrului, spectacole care se concentrează exclusiv în jurul unor nume celebre, lăsând ușa închisă schimbului între generații, o situație care face ca teatrul să nu poată evolua:
“Un alt lucru care se practică destul de des la noi este acel cult al personalității și al numelui. Deseori apar pe afișe în toate spectacolele de teatru aceleași fețe. Sunt de acord, actorii sunt foarte buni, merită tot respectul. Dar trebuie dată șansa și celorlalți să joace. Este adevărat, spectatorii sunt atrași când văd un nume mare, dar ar trebui să existe și o rotire a generațiilor.
În ultimii doi trei ani, omenii au început să afle și de spectacolele desfășurate în locuri neconvenționale. Mulți vin și spun că sunt foarte mulți actori talentați, însă, din păcate, că nu sunt văzuți, că nu sunt cunoscuți. Dacă sunt doar câteva nume care circulă mereu, degeaba tinerii actori au talent”, a conchis actrița Anda Andreea.