EXCLUSIV // De ce nu își permit autoritățile să lase noul coronavirus să circule liber în colectivitate. Renumitul medic Constantin Ecobici: „Nu știm exact ce fel de imunitate lasă. Vorbim despre un virus care nu respectă regulile”
EXCLUSIV // Imunizarea în masă pare să revină în atenția publicului pe măsură ce numărul cazurilor de coronavirus a explodat în România și în majoritatea statelor europene, iar guvernele sunt implicate într-o luptă tot mai dificilă pentru controlarea pandemiei. Pentru că nici crearea unui vaccin pentru coronavirus nu este o opțiune care să apară la orizont, dar nici introducerea unor măsuri radicale precum carantina națională, mulți se întreabă în ce măsură, odată lăsat liber în societate noul coronavirus ajunge să creeze în mod natural o imunizare a populației. Alternative la acest model este cel bazat pe aplicarea unui număr cât mai mare de teste, identificarea cât mai rapidă a cazurilor de coronavirus și iolarea lor.
Acest concept a devenit deja popular la începutul pandemiei, când Marea Britanie și Suedia, în special, au dorit inițial să urmeze strategia înainte ca autoritățile să fie forțate să blocheze complet activitatea economică și circulația persoanelor, măsuri urmate de proteste. Rezultatul a fost însă un număr mare de decese, în special a persoanelor în vârstă și a celor mai vulnerabile.
Între timp, marea majoritate a populației nu a fost încă expusă virusului, cercetările indicând faptul că în majoritatea țărilor au fost expuse mai puțin de 10% din populație.
În ceea ce privește situația din România, ministrul Sănătăţii a anunțat că, până în prezent, în urma prelucrării a 11.000 de teste din cadrul studiului de seroprevalenţă, procentul de imunizare la noul coronavirus este de 4,6%.
„Studiu de seroprevalenţă – 4,6% – ultimul procent pentru trecerea prin boală. S-au recoltat 17.000 de seruri. Din acestea, s-au lucrat 11.000. Până acum procentul de imunizare este de 4,6%”, a declarat Nelu Tătaru.
Despre acest subiect, medicul Constantin Ecobici, unul din numele cele mai cunoscute în ceea ce privește medicina de laborator, a precizat pentru B1.RO că această strategie poate deveni una problematică pentru că principiile aplicate în cazul altor virusuri sunt diferite față de noul coronavirus, care rămâne o patologie imprevizibilă și necunoscută încă. Potrivit acestuia, cercetările și studiile în domeniu sunt încă insuficiente pentru a oferi un răspuns clar dacă noul coronavirus creează sau nu o imunizare în masă, prin urmare autoritățile nu își permit să lase încă virusul să circule nestingherit:
“În principiu orice infectare cu un virus ar trebui să lase un grad de imunitate la nivelul unei colectivități. Unele lasă o imunitate pe viață, altele imunitate temporară. Despre coronavirus nu se știe foarte exact, în momentul de față, ce fel de imunitate lasă. Nu are istorie suficientă ca să putem să spunem acest lucru. Vorbim despre un virus cu o simptomatologie și un mod de manifestare care nu respectă toate regulile virusurilor pe care le știm deja. Din păcate nu are o istorie, ca în cazul celorlalte virusuri, pentru a putea trage o concluzie”,a declarat medicul Constantin Ecobici.