EXCLUSIV // Vizită în „cartierul interzis”. Cum arată casele în care au locuit Ion Iliescu, Silviu Brucan, Valter Roman sau Ana Pauker: „Privilegiile erau mari pentru perioada respectivă” (FOTO)

EXCLUSIV // Timp de patru decenii casele şi vilele cochete situate în cartierul Primăverii au servit drept reşedinţă pentru familiile demnitarilor regimului comunist. Personalităţi dintre cele mai importante care au compus nomenclatura au locuit în diferite etape ale dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu Dej și a lui Nicolae Ceaușescu în această zonă rezervată eşalonului întâi al regimului comunist după anul 1945. Fie că vorbim despre locuințele unor oficiali care au contribuit la instaurarea comunismului precum Ana Pauker sau Valter Roman, ori despre reședințele ultimilor reprezentanți ai regimului ca Ion Iliescu sau Silviu Brucan, toate clădirile au o istorie și o poveste aparte. Într-o zi de toamnă târzie, bucureştenii de astăzi au avut ocazia să ia contact direct cu istoria recentă şi să afle povestea caselor şi a reprezentanţilor elitei comuniste care le-au locuit într-un tur ghidat organizat sâmbătă în cartierul Primăverii de către PostModernism Museum.

Ghidul turului, istoricul Cosmin Năsui, a explicat pentru B1.ro care au fost condiţiile de care aveau parte nomenclaturiştii în raport cu restul populaţiei sau cu ceilalţi oficiali ai regimului.

„Privilegiile erau mari pentru perioada respectivă dar nu erau la fel de mari în raport cu perioada actuală. Privilegiile pe care astăzi niște politicieni sau niște oameni din ierarhiile de business le pot avea sunt mult mai mari, palatele și casele în care pot locui depășesc dimensiunile caselor și a grădinilor de atunci. Casele despre care vorbim au fost date în folosință pentru nomenclatura comunistă începând cu mijlocul anilor 40, deci erau noi, unii dintre locatari fiind primii care le-au locuit. O singură vilă avea pișcină interioară, vila în care a locuit Maurer, până la construcția Palatului Primăverii a lui Ceaușescu. Deci vorbim despre un lux care nu era întâlnit la toți locatarii din zonă. Dacă luăm în considerare distribuția caselor putem observa vecinătăți legate de zona de profesie, apartenența într-un grup de interes. Există străzi care au, trei sau patru scriitori ordonanți unii lângă alții cum ar fi Zaharia Stancu, Valeriu Emil Galan sau Mihai Beniuc. În altă parte îi găsim pe lucrătorii în zona diplomației culturale sau ai ministerului de externe, de la George Macovescu la nume mai actuale”, a precizat Cosmin Năsui.

Acesta a dezvăluit mai multe caracteristici ale zonei, unele în ton cu principiile ideologice pe care regimul le promova, precum ateismul, altele în contrast evident cu lipsurile care domneau în rândul populației. (VEZI AICI GALERIA FOTO)

„Zona nu avea biserică, era o zonă fără magazine sau piețe agro-alimentare în condițiile în care comenzile se făceau prin telefon dintr-un singur punct de la Intitutul de Chimie Alimentară și veneau în fiecare săptămână în funcție de ce se comanda. Zona era păzită, era supravegheată foarte bine de către Securitate pentru că demnitarii aveau mare nevoie să fie păziți. În anumite perioade se pare că a existat și o barieră pe latura Bulevardului Primăverii spre Piața numită în trecut Stalin, actualmente Charles de Gaulle” a mai precizat pentru B1.ro Cosmin Năsui.

Printre primele locuințe care se dezvăluie publicului în Cartierul Primăverii sunt casele în care au locuit Ana Pauker și Pantelei Bodnarenko (Pantiușa) după instaurarea regimului Comunist. Reîntoarsă în România în 1944, în uniforma sovietică, Ana Pauker a contribuit activ la instaurarea totalitarismului prin crimă și teroare. A fost aleasă secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliție, intitulat „de largă concentrare democratică”, de fapt, controlat de comuniști, prezidat de Petru Groza, în anii 1945-1947. În 1947 a fost numită ministru de externe și viceprim-ministru, fiind prima femeie din lume care a deținut această funcție guvernamentală.

La rândul său, Pantelei Bodnarenko (Pantiușa) este considerat a fi fost unul dintre principalii organizatori ai represiunii din România comunistă și responsabil pentru arestarea, deportarea și întemnițarea a aproximativ 400.000 oameni. Pintilie a fost direct implicat în toate acțiunile securiste ordonate de PCR, inclusiv în realizarea experimentului Pitești. Majoritatea deportărilor în lagărul de muncă forțată de laCanalul Dunăre-Marea Neagrăau fost aprobate de Pintilie și adjuncții săi.

În apropiere este situată casa în care a locuit Constantin Dăscălescu, înainte de a deveni prim-ministru în 1982. Acesta a îndeplinit funcțiile de președinte al Uniunii Cooperativelor Agricole de Producție (1976-1978), președinte al Consiliului Organizării economico-sociale (1978-1982) și prim-vicepreședinte al Consiliului Suprem pentru Dezvoltarea Economică și Socială (1982-1989). Ca prim-ministru, Dăscălescu nu a avut o putere reală. El a sprijinit metodele controversate ale lui Ceaușescu de reorganizare a datoriei naționale.

Un alt reprezentant de seamă care a locuit în cartierul Primăverii a fost Iosif Chișinevchi, în perioada în care a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al României (1954-1955). Acesta a fost considerat unul dintre marii rivali ai lui Gheorghe Ghiorghiu Dej, fiind exclus din conducerea partidului cu ocazia Plenarei din 28 iunie – 3 iulie 1957 după ce a încercat să forțeze scoaterea temutului dictator din funcția de prim-secretar al PCR.

În apropierea casei care a servit drept reședință pentru familia lui Iosif Chișinevchi este situată vila în care a locuit Gheorghe Oprea, în perioada în care a fost prim-viceprim ministru al guvernului în perioada 1978-1989. Din 1970, Gheorghe Oprea a fost mutat în aparatul central al Partidului, în funcția de consilier al CC al PCR. Aici a avut o ascensiune rapidă, fiind numit vicepreședinte al Consi­liului Suprem al Dezvoltării Econo­mi­­ce și Sociale. În martie 1974, Oprea a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Promovarea în guvern a fost urmată de o avansare pe linie de partid, fiind ales în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR la Congresul al XI-lea, din noiembrie 1974.

Nimic nu se compară însă cu Palatul Primăverii reședința familiei Ceaușescu, al cărei arhitect a fost Camil Roguski. Construită după anul 1965, clădirea a suferit modificări continue în condițiile în care dictatorul ordona schimbări inspirate din vizitele periodice efectuate în afara țării.

„Înainte de a se muta aici, Ceaușescu a locuit pe strada Heleșteiului. A ales să își facă propriul palat, deși existau celelalte reședințe, Vila Lac 1 și Vila Lac 2, astăzi reședința președintelui României Klaus Iohannis și reședința ambasadorului american. Acestea au servit inițial drept reședințele lui Dej. Vilele au fost construite pentru că Gheorghe Gheorghiu Dej avea o viață mult mai socială decât Nicolae Ceaușescu, o familie mult mai numeroasă pe care a dorit să o aibă alături și se înconjura de mulți actori și de alți artiști. Aceste vile nu au fost deloc pe placul lui Nicolae Ceaușescu”, a explicat ghidul turului.

În ceea ce privește Palatul Primăverii vorbim despre un complex de clădiri în care s-a mutat nu doar familia Elena și Nicolae Ceaușescu, ci inclusiv părinții celor doi.

„Casa era destul de închisă. Existau două niveluri de securitate, în afară de securitatea zonei. Casa putea fi vizitată însă de așa numitele beizadele, copiii elitelor. Serghei Mizil de exemplu ajungea la Nicu Ceaușescu, și la un moment dat i s-a interzis accesul la ordinele Elenei Ceaușescu. Aceasta avea un spirit foarte acut mai ales în ceea ce privește ascultarea și supravegherea zonei. Toate informațiile pe care le obținea le folosea inclusiv în privința controlării propriilor copii. Erau din păcate niște copii foarte supravegheați, atât Nicu Ceaușescu cât și Zoe Ceaușescu”, a mai precizat Cosmin Năsui.

Zona în care a locuit Nicolae Ceaușescu nu a fost aleasă întâmplător, în condițiile în care se afla în apropiere de Clubul Bazin, un important centru informal de putere, în care soții Ceaușescu făceau agenda evenimentelor și se întâlneau periodic pentru socializare cu ceilalți reprezentanți ai elitei. Clubul Bazin devenea o adevărată curte în cadrul dictaturii.

„Clubul Bazin a fost construit având o piscină care nu a fost folosită niciodată. Avea un spațiu pentru popice și era o zonă în care Ceaușescu petrecea o mare parte a zilei de la ora 7 până la ora 10 seara. Era destul de mecanică agenda lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Venea de la CC acasă, traversau și făceau doar două minute până la Clubul Bazin. Pentru a fi siguri și pentru a-și lua toate măsurile pentru a nu fi surprinși pe picior greșit, făceau agenda invitaților la Club Bazin în seara aceea. La ora 6 dădea telefon, deci oamenii stăteau tot timpul cu agendele goale pentru că nu știau dacă vor fi sau nu chemați. Nu puteau să nu meargă dacă erau chemați. Discuțiile erau destul de seci, nu se consuma mult alcool, nu se mânca mult. Se servea doar un singur tip de vin. Și erau mese destul de banale”, a mai explicat Cosmin Năsui.

În ceea ce privește petrecerile pe care soții Ceaușescu le organizau, acestea erau mai pretențioase. Ele se făceau tot la Club Bazin, în condițiile în care în casa Ceaușescu nu veneau demnitarii, nu se făceau întâlniri, ci se adunau periodic doar copiii acestora. Nici chiar tatăl lui Ceaușescu, Andruță, nu putea să bea. El având probleme cu alcoolul avea interdicție, o problemă pentru el. În aceste condiții mergea pe ascuns la o cârciumă pe Calea Dorobanți până când s-a aflat și i fost interzis să o mai facă.

Deși erau atei, soții Ceaușescu obișnuiau să serbeze Crăciunul, se împodobea bradul în holul Palatului Primăverii.

„Se făcea de regulă o petrecere mare. Erau tăiați de regulă sute de brazi care erau amenajați ca un fel de pădure. În funcție de temă erau aduse animale împăiate, dansatori, călușari. Aveau foarte mare grijă la siguranța lor, inclusiv din punct de vedere alimentar. Atunci când plecau în delegație, de exemplu, erau însoțiți de un degustător, care gusta din mâncarea soților Ceaușescu pentru a nu fi otrăviți în cazul în care se servea ceva ce nu era a lor. De regulă însă mergeau cu propria lor mâncare. Refuzau dineuri în afara programului oficial”, a explicat ghidul turului.

O altă clădire care se bucură de o istorie aparte este casa care a fost reședința lui Ioan Gheorghe Maurer, ministru al afacerilor Externe (1957-1958) și prim-ministru (1961-1974), de pe Bulevardul Aviatorilor. Până la construcția Palatului Primăverii, aceasta a fost singura locuință cu piscină interioară iar în în perioada interbelică a fost locul în care regele Carol al II-lea obișnuia să se întâlnească pe ascuns cu amanta sa, Elena Lupescu și să facă sau să desfacă din umbră Guvernele României. După căderea regimului comunist, casa a intrat în posesia familiei Adamescu.

Tot pe Bulevardul Aviatorilor este situată clădirea în care a locuit Ion Iliescu în perioada în care își începea ascensiunea în aparatul de stat și de partid în calitate de ministru al Tineretului (1967 și 1971). Acesta locuia, împreună cu soția sa Nina, la parterul clădirii și împărțea spațiul cu un alt reprezentant al nomenclaturii, ministrul Iosif Uglar, cunoscut politician comunist de origine maghiară.

Un alt locatar celebru al zonei este Silviu Brucan, care a locuit în clădirea care a devenit între timp sediul actual al Ambasadei Georgiei (Str. Herăstrău nr. 16). Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu cu care a fost vecin timp de zece ani, înainte de venirea la putere a acestuia din urmă, pe care îl considera incult și paranoic. Silviu Brucan, la fel ca mulți alți oficiali ai regimului comunsit a fost victima așa numitei rotații a cadrelor, fapt ce a atras mutarea sa într-o locuință mai puțin somtuasă, o obișnuință pentru nomenclaturiștii căzuți în dizgrația familiei Ceaușescu.

De o soartă mai puțin fericită a avut parte casa care a servit drept reședință pentru familia Valter Roman, tatăl fostului premier al României Petre Roman. Aceasta a fost complet dărâmată, iar în prezent zona este un șantier.

Cartierul Primăverii nu a găzduit doar familiile unor oficiali de prim rang ai regimului comunist, ci inclusiv reprezentanți de seamă ai literaturii și ai presei subordonate complet dictaturii, cum este cazul lui Zaharia Stancu, (strada Heleșteului, nr. 30),George Macovescu (strada Heleșteului, nr. 27) sau Dumitru Popescu (strada Heleșteului, nr. 3).

„Gheorghe Gheorghiu Dej a vrut să îi aibă alături și la bine și la rău, la rău însemnând atât din punctul de vedere al securității tuturor dacă era să fie aproape se puteau apăra mai bine și nu erau împrăștiați prin tot Bucureștiul, deci se reducea aparatul de pază și protecție. Iar pe de altă parte și pentru supraveghere. Poate doar Palatul Primăverii nu a fost supravegheat prin dispozitive audio, restul au avut implantate microfoane și se găsesc în dosarele de la CNSAS locuințele, cea mai mare parte dintre ele fiind proprietatea ICRAL, gospădăria de partid sau RAPPS. Locuințele erau case de protocol, nu erau proprietate privată a locuitorilor. De asta s-a și întâmplat să fie schimbați din diferite motive. Fie motivul intrării în dizgrație, fie se roteau cadrele și era un principiu de alternanță la funcții ca să nu preia un rol de putere prea mare. Gheorghe Oprea, Ion Iliescu, Leonte Răutu, Ion Gheorghe Maurer sunt exemple în acest sens. Aceste elite erau cu familiile, soții, copii. De multe ori alături de aceștia erau și copii înfiați. Partidul Comunist din perioada Dej înfia copii, cei din elite. Generația a doua sau a treia câștiga astfel privilegiile fără a avea obligațiile părinților, nu respectau normele pe care trebuia să le respecte adulții. Îi vom vedea pe ei ca pe niște excentrici, ca pe niște oameni care de multe ori se ocupau cu bișnița. Aduceau casete video, marfă de contrabandă, băutură din occident”, a explicat istoricul.

Proiectul „Cartierele Primăverii și Dorobanți: tipologii urbane, locuitori vechi și noi”, produs de PostModernism Museum, propune activități coordonate de specialiști culturali pentru două comunități urbane învecinate, una recentă, de acum 70 de ani (Primăverii) și una întemeiată acum 150 de ani în București (Dorobanți).

„Ideea proiectului este de a muta faptul că nu avem un muzeu al comunsimului cu o expozitie permanenta. O putem muta intr-un muzeu viu. Astfel de tururi completeaza imaginea pe care o avem chiar imaginea de manual legata de niste personaje politice sau culturale. Văzându-le casele, povestind despre traseele pe care acestia le făceau, putem vedea aspecte legate de o viata intima si astfel putem sa suplinim aceasta absenta care este totusi necesara. Comunismul trebuie discutat cu toate fațetele lui, cu toate elementele si opresiunea si crimele, nu încercam sa le eludam, spunem unde au locuit tortionarii. Pe de alta parte nu introducem judecati de valoare, ne intereseaza sa privim straturile , istoria noastră așa cum a fost ea. O imagine de microistorie care nu neaparat reflecta istoria nationala dar o arata dintr-un punct de vedere mai relaxant, propunem o plimbare prin istorie”, a explicat Cosmin Năsui.