EXCLUSIV // Consiliul Județean Ilfov precizează, la solicitarea B1.RO, că a dat în judecată ANPM și APM Ilfov în scandalul privind gropile de gunoi neconforme

EXCLUSIV // Consiliul Județean Ilfov precizează, la solicitarea B1.RO, că a dat în judecată ANPM și APM Ilfov în scandalul privind gropile de gunoi neconforme

EXCLUSIV // Consiliul Județean Ilfov a precizat într-un răspuns oferit în urma solicitării B1.RO că în mai 2019 a dat în judecată Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Ilfov și a cerut anularea autorizației integrate de mediu pentru groapa de gunoi de la Vidra.

În ceea ce privește scandalul apărut în spațiul public după ce în Capitală a fost înregistrat un nou nivel de poluare Consiliul Județean Ilfov precizează că a solicitat autorităților responsabile, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov și Garda de Mediu Ilfov, să comunice numărul firmelor care au autorizație de mediu pentru instalații de ardere a deșeurilor, numărul autorizației/ autorizației integrate de mediu în baza cărora acestea își desfășoară activitatea precum și informații referitoare la verificările efectuate.

Totodată, CJ Ilfov precizează că a realizat Planul de Menținere a Calității Aerului și Planul Județean pentru Gestionarea Deșeurilor (PJGD). PJGD este un document strategic, care prevede reducerea poluării, gestionarea durabilă a deșeurilor și transformarea lor în materie primă, dar și costuri minime suportate de cetățeni pentru serviciul de salubrizare. În baza acestui document, CJ Ilfov va depune o cerere de finanțare din bani europeni pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor – care presupune colectare separată, transport, sortare, tratare mecano-biologică a deșeurilor.

Context:

Nivelul record de poluare înregistrat în București în noaptea de 1 spre 2 martie, când traficul a fost foarte redus, a adus în atenția publică situația dezastruasă a gropilor de gunoi din județul Ilfov și arderile efectuate de anumiți operatori economici din apropierea Bucureștiului.

De aproape două decenii locuitorii județului Ilfov și ai cartierelor bucureştene limitrofe trăiesc o adevărată dramă din cauza modului haotic în care sunt depozitate și arse deșeurile. Grămezi de gunoaie aflate la câțiva zeci de metri de locuințe, cianuri, iod radioactiv şi miros insuportabil, sunt câteva dintre problemele care fac un calvar viața oamenilor din localități precum Popești-Leordeni, Vidra sau Glina. Efectele nocive pe care gropile de gunoi neconforme le generează asupra vieții cetățenilor au intrat și în atenția Comisiei Europene care s-a sesizat asupra pericolului pe care acestea le generează pentru mediul înconjurator.

De mai bine de două decenii, trei depozite de deșeuri au fost în centrul mai multor scandaluri din cauza condițiilor neconforme în care erau depozitate și arse deșeurile. Este vorba despre Groapa de gunoi de la Glina, Groapa de gunoi de la Vidra, Groapa de gunoi Iridex.

O altă cauză a poluării masive din Capitală invocată de ministrul Mediului, Costel Alexe, este reprezentată de deșeurile aduse ilegal din Marea Britanie. Nu doar depozitarea și arderea haotică a deșeurilor de la groapa de gunoi sunt surse ale poluării grave, ci inclusiv activitățile industriale ale unor operatori economici din Ilfov sau din București.

Deși nivelul record de poluare înregistrat zilele trecută în Capitală a îngrozit opinia publică, una dintre puținele măsuri concrete dispuse de ministrul Costel Alexe a fost demiterea lui Viorel Glăman din funcţia de şef al Gărzii de Mediu Bucureşti. Nicio măsură nu a fost dispusă împotriva autorităților din județul Ilfov, asta deși în spațiul public au apărut numeroase informații că importante surse de poluare se află în localități din jurul Capitalei. (Vezi DETALII AICI)

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`