Galeria Romană vă invită joi, 16 martie 2017, ora 19.00, la o evocare eveniment a artistului Ion Nicodim cu ocazia împlinirii a 10 ani de la trecerea la cele veşnice.
Această expoziţie s-ar vrea un omagiu artistului care a fost, respectând atât starea sa de spirit cât şi integritatea care-l caracteriza, inspirată de o idee a lui: «Opera nu trebuie să poarte pecetea autorului, ea trebuie să dea impresia de anonimat, ca o crimă perfectă (o idee brâncuşiană)».
Nu suntem așadar în prezența unei retrospective, cu atât mai puțin a prezentării unui parcurs artistic vârstnic de mai bine de cincizeci de ani, dar mai degrabă martorii unui «flash», martorii unei cariere artistice intense și asta având în fața ochilor tablouri semnificative din ciclurile importante ale artistului: Lacuri liniștite, Ferestre orientale, Inimi… și două totemuri sau «stele», reprezentative ale ultimilor decenii de creație.
«Am putut face ce vreau, tot ce-am vrut, sau aproape tot, de când eram copil și până azi! Nici o interdicție. De a fost sau a vrut să mi-o impună cineva, nu am ținut cont de ea, m-am făcut, sau poate nici n-am auzit-o și am trecut de ea. Purtat doar de intuiție sau de instinct! Cred că în fond nimeni nu mi-a interzis nimic, sau nu ar fi putut să-mi interzică nimic».
Astfel și tot citându-l, în timpul întregii sale cariere, Nicodim n-ar fi realizat «nici tablouri, nici sculpturi, ci stări de spirit».
Un film documentar «Trecătorul pământului», realizat de Anca Damian completează expoziţia propriu zisă. Nicodim explică propriul lui demers creator și mărturisește legăturile lui profunde cu pământul natal dobrogean, «această stepă care nu poate să fie povestită altora decât fabulând».
În perioada 16 martie-4 aprilie 2017, Galeria Romană prezintă o expoziţie de pictură şi sculptură a artistului Ion Nicodim.