Curtea de Conturi a făcut verificări la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, în cadrul unui control mai amplu ce vizează Ministerul Sănătății. Inspectorii au verificat toate achizițiile făcute de unitatea medicală, dar, eveniment rar, nu au găsit nicio problemă.
Inspectorii Curții de Conturi au ajuns la concluzia că spitalul este impecabil din punct de vedere al managementului.
„Curtea de Conturi este la Ministerul Sănătății și verifică anumite lucruri legate de Ministerul Sănătății. Nu este un control către Grigore Alexandrescu neapărat, ci este un control pe anumite lucruri de la Minister”, a declarat profesorul dr. Alexandru Ulici, medic ortoped și manager al spitalului, pentru Evenimentul Zilei.
Rezultatul controlului a fost că „suntem foarte frumoși, deștepți și la locul nostru!”, a precizat prof. dr. Ulici.
În timpul controlului au existat întrebări legate de un aparat mai complex care a fost cumpărat, dar nu și pus în funcțiune.
„A fost un aparat care a fost un pic mai scump, un CT, e primul din Europa de Est, dar faptul că încă nu funcționează este treaba CNCAN-ului care trebuie să-l autorizeze, e o chestie complexă, e pentru intervenție intraoperatorie. E primul spital din România care are așa ceva. Nemaifiind antecedent, toate autorizațiile sunt mai dificile. Și durează. Dar au venit DSP-ul, CNCAN-ul, toate actele sunt în regulă, nu e nimic care să nu fie cum trebuie”, a explicat directorul Alexandru Ulici, pentru Evenimentul Zilei.