Eveniment astronomic rar: Pământul va atrage o a doua „Lună” în această toamnă

Publicat: 21 09. 2024, 12:00
Actualizat: 21 09. 2024, 12:01
Foto: Captura video YT

În această toamnă, Pământul va avea pentru scurt timp un al doilea satelit natural, denumit popular „mini-Lună”. Asteroidul de mărimea unui autobuz va fi atras de gravitația Pământului și va gravita în jurul planetei noastre pentru circa două luni, potrrivit unui studiu publicat de Space.com.

Când va apărea „mini-Lună” și cât va dura?

Asteroidul va deveni o „a doua Lună” pentru Pământ în perioada 29 septembrie – 25 noiembrie. În această perioadă, el va orbita temporar în jurul planetei noastre, fiind astfel considerat un satelit natural temporar.

Ce origine are mini-Luna?

Conform declarațiilor lui Carlos de la Fuente Marcos, profesor la Universidad Complutense din Madrid, asteroidul aparține centurii de asteroizi Arjuna, o grupare secundară de asteroizi care urmează o orbită similară cu cea a Pământului. Asteroizii din această centură pot ajunge la distanțe foarte mici față de planeta noastră, chiar și la 4,5 milioane de kilometri.

Atunci când un asteroid din centura Arjuna se deplasează cu o viteză relativ mică, în jur de 3.540 km/h, acesta poate fi atras de gravitația Pământului. În astfel de condiții, asteroidul poate deveni o „lună” temporară pentru Pământ, potrivit cercetătorilor. Un fenomen similar a avut loc și în 1981 și 2022, când alte două „mini-Luni” au fost capturate pentru scurt timp.

Deși asteroidul va fi un satelit natural al Pământului pentru o perioadă scurtă, el nu va efectua o orbită completă în jurul planetei noastre. Acesta a fost descoperit pe 7 august și măsoară aproximativ 10 metri în lungime, ceea ce îl face prea mic pentru a putea fi observat cu un telescop sau binoclu obișnuit.

Cum poate fi observată această „mini-Lună”?

Deși asteroidul nu poate fi observat de astronomii amatori din cauza dimensiunilor sale mici, el va avea o luminozitate suficient de mare pentru a fi captat de telescoapele folosite de astronomii profesioniști.