Eveniment
București, Cluj și Brăila au înregistrat cele mai mari ponderi de medii peste 5 la Evaluarea Națională, conform rezultatelor publicate înainte de contestații. La polul opus se află județele Vaslui, Călărași și Caraș-Severin.
În București, 88,3% dintre candidați au obținut medii peste 5 înainte de contestații, cea mai mare pondere din țară. Capitala este urmată de județele Cluj (85,9%), Brăila (80,3%), Prahova (80,2%) și Galați (79,1%).
Județul cu cea mai mică pondere de medii peste 5 este Vaslui, acolo unde doar 59,8% dintre candidați au atins acest prag. Tot la coada clasamentului se află Călărași (60,5%), Caraș-Severin (63,8%), Mehedinți (63,9%) și Tulcea (64,6%).