Aproape 76% dintre elevii care au susținut în acest an examenele din Evaluarea Națională 2013 au obținut note peste cinci, informează Ministerul Educației, potrivit hotnews.ro.
Notele de trecere au fost chiar micșorat după soluționarea contestațiilor, care au adus o micșorare cu 0,02 puncte procentuale a numărului absolvenților de gimnaziu care au luat note peste 5.
Astfel, potrivit datelor finale prezentat de minister, 123.192 de elevi, reprezentând 75,89%, au obtinut note peste 5.
Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în județul Brăila (88,86%), iar cele mai scăzute, în județul Olt (61,04%). În niciun județ nu s-a consemnat un procent mai mic de 60% al notelor peste 5.
Cele mai multe note de 10, la toate disciplinele, s-au luat în București (87).