Evaluare Națională 2020. Elevii claselor a VIII-a susțin azi proba scrisă la Matematică

Publicat: 17 06. 2020, 05:00

Absolvenţii clasei a VIII-a din ciclul gimnazial susţinastăzi proba la Matematică,în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2020. Următorul examen prin care elevii de clasa VIII-a vor trece este cel deLimba și literatura maternă, care va avea loc îndata de 18 iunie.

Elevii de clasa a VIII-a s-au prezentat astăzi la unitățile de învățământ pentru a susține examenul de Evaluare Națională 2020, la proba Matematică, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.

Proba la Matematică a început la ora 09.00, accesul elevilor fiind permis până la ora 08.30. Timpul destinat elaborării lucrării este de două ore din momentul în care le-au fost distribuite subiectele la Matematică.

Joi este programată proba la Limba şi literatura maternă, aceasta fiind de altfel și ultima din sesiunea Evaluării Naționale 2020.

Anul acesta se va organiza, în premieră,o a doua sesiune de Evaluare Națională pentru elevii care nu se pot prezenta la prima, pe motivcă se află în carantină alături de membrii familiei sau prezintă simptome specifice malariei respiratorii, precum febră, tuse uscată sau oboseală.

Afișarea rezultatelor

Primele rezultatele la Evaluarea Naţională 2020 vor fi comunicate pe data de 22 iunie, până la ora 14:00, iar elevii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii pe data de 22 iunie, între orele 16:00 şi 19:00, respectiv pe data de 23 iunie, între orele 8:00 şi 12:00.

Contestaţiile vor putea fi transmise şi prin mijloace electronice, potrivitmetodologiei examenului de capacitate 2020.

Notele finale vor fi afişate pe 27 iunie,a anunţat Ministerul Educaţiei.

Proceduri speciale din cauza pandemiei de coronavirus

Evaluarea Națională din 2020 va avea o a doua sesiune, doar pentru copiii care la sesiunea din 15 iunie nu vor putea participa, din motive medicale, în contextul crizei sanitare declanșate de noul virus de tip SARS-CoV-2.

”Evaluarea Națională va avea o a doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi, izolați, carantinați, iar pentru Bacalaureat prima sesiune, absolut normal, a doua sesiune în august, ca în alți ani”, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Reamintim că din programele pentru disciplinele de examen au fost excluselecţiile care trebuiau parcurse în semestrul al II-lea din acest an şcolar.

”Sunt foarte mulți copii care-și doresc să participe fizic, tocmai pentru că au muncit, au învățat, s-au pregătit an la rând, sunt 3-4 ani de muncă pentru Evaluarea Națională sau Bacalaureat. Iar pentru cei care au venit în spațiul public cu varianta că n-au avut timp să se pregătească, este important să se știe că programa pentru examene a fost redusă până la finalul primului semestru, adică fără ceea ce ar fi urmat să se predea în semestrul al doilea”, a subliniat ministrul Educației, Monica Anisie.

Programele de examenpentru Evaluarea Națională 2020 a absolvenților clasei a VIII-asunt aprobate prin Ordinul de ministru 4115/10 aprilie, publicat în Monitorul Oficial.

În sprijinul elevilor de clasa a VIII-a, Centrul Național de Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației a publicat mai multeseturi de teste de antrenamentpentru Evaluare Națională 2020, precum şibaremul de corectare.