Evaluarea Națională din 2020 va avea o a doua sesiune, doar pentru copiii care la sesiunea din 15 iunie nu vor putea participa, din motive medicale, în contextul crizei sanitare declanșate de noul virus de tip SARS-CoV-2. Care este calendarul celei de a doua sesiuni?
Reamintimcă anul acesta se va organiza, în premieră,o a doua sesiune de Evaluare Națională pentru elevii care nu se pot prezenta la prima, pe motivcă se află în carantină alături de membrii familiei sau prezintă simptome specifice malariei respiratorii, precum febră, tuse uscată sau oboseală.
Probele la sesiunea a doua a Evaluării Naționale vor avea loc în perioada 29 iunie – 1 iulie, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie.
Monica Anisie a anunțat, joi seară, calendarul celei de a doua sesiuni a Evaluării Naționale:
Ministrul Educației a subliniat că această sesiune este dedicată exclusiv copiilor cu probleme medicale, generate sau nu de covid-19, sau cu orice alte probleme care pot fi dovedite.
Anisie a explicat și de ce s-a ales varianta ca examenele naționale să fie susținute fizic.
”Sunt foarte mulți copii care-și doresc să participe fizic, tocmai pentru că au muncit, au învățat, s-au pregătit an la rând, sunt 3-4 ani de muncă pentru Evaluarea Națională sau Bacalaureat. Iar pentru cei care au venit în spațiul public cu varianta că n-au avut timp să se pregătească, este important să se știe că programa pentru examene a fost redusă până la finalul primului semestru, adică fără ceea ce ar fi urmat să se predeea în semestrul al doilea”, a susținut ministrul Educației.
Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a anunțat,în urma unei ședințe cu membrii Guvernului,că examenele finale vor fi susținute fizic, așa cum erau planificate și anunțate, și va fi organizată o a doua sesiune de Evaluare Naționalăce va fi dedicată copiilor care nu pot participa la prima din motive medicale sau de carantină.
„Examenele naționale vor avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni. Evaluarea Națională se va face începând din 15 iunie, după care vor avea loc examenele de bacalaureat. Însă, a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii bolnavi când se ține examenul, e posibil să fie copii cu febră și să nu poată să intre la examen”, a spus Klaus Iohannis.
Referitor la Bacalaureat, lucrurile vor sta la fel ca în fiecare an, pentru că, tradițional, „examenul maturității” avea și o a doua sesiune în aceeași vară, care era organizată de obicei în luna august.
„În privința Bacalaureatului, cu siguranță că și aici este posibil să fie copii care au diferite probleme. Pentru a putea rezolva paușal chestiunea celor care din varii motive nu pot veni la prima sesiune, se va organiza – ca și în alți ani – o a doua sesiune de Bacalaureat, în august, și acești copii vor putea, atunci, să participe la a doua sesiune de Bacalaureat, în august. Deci și Evaluarea Națională va avea o a doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi, izolați, carantinați, iar pentru Bacalaureat prima sesiune, absolut normal, a doua sesiune în august, ca în alți ani”, a mai spusIohannis.