Europa, sub al doilea val pandemic: În lupta cu criza COVID-19, bătrânul continent e marcat de restricții și se pregătește de o iarnă grea

Publicat: 12 11. 2020, 20:35
foto: Pixabay

Spitalele din Europa resimt din plin efectele noilor focare de COVID-19. Mai multe națiuni sunt în carantină parțială și speră că restricțiile nou introduse vor fi o replică pe măsură pentru pandemia de coronavirus și efectele sale. În acest context complicat, Euronews a trecut în revistă situația de pe continent.

Pandemia de COVID-19 în Europa. Cum arată situația de moment pe bătrânul continent

În Cehia, trendul îmbolnăvirilor a intrat într-un declin, după două luni în care bilanțul a continuat să atingă noi recorduri negative. Chiar și numărul pacienților internați este în scădere, fiind sub pragul de 8.000 în acest moment. Cu toate acestea, Cehia are încă cea mai mare rată de incidență la 14 zile în ceea ce privește decesele legate de COVID-19, cu 26,1 de fatalități la 100.000 de locuitori.

Răspunsul național al Cehiei cuprinde, printre altele, închiderea industriei ospitalității, a școlilor, dar și limitarea adunărilor publice la două persoane. Dacă evoluția epidemiei va fi una pozitivă, a precizat guvernul, o parte din copii s-ar putea întoarce în clase.

Autoritățile din Belgia s-au arătat încrezătoare că au depășit vârful în ceea ce privește numărul de internări din al doilea val pandemic. A trecut puțin peste o săptămână de la momentul când autoritățile naționale reinstituiau un lockdown.

Pentru a rupe lanțul de transmitere, Belgia a revenit la o carantină parțială, context în care s-au închis toate magazinele non-esențiale, barurile și restaurantele, iar vacanța școlară de toamnă a fost extinsă până la 15 noiembrie.

În Franța, al doilea val pandemic a fost resimțit în mai toate zonele țării, cu numere de cazuri confirmate care au depășit „până și cele mai pesimiste proiecții”. Secțiile de Terapie Intensivă din Hexagon sunt aproape de saturație, cu 94,7% din capacitatea lor fiind îndreptată spre tratarea bolnavilor de COVID-19.

Cu peste 1,8 milioane de îmbolnăviri confirmate de la debutul pandemiei, Franța este traversată de un al doilea lockdown național, care va dura până la 1 decembrie. Toate magazinele non-esențiale sunt închise, iar locuitorii țării pot ieși din case doar cu declarații pe proprie răspundere.

Lăudată drept un model de reacție la criza COVID-19 în primăvară, Germania se confruntă și ea acum cu un ritm accelerat de răspândire a virusului. Începând din 2 noiembrie, țara a intrat în carantină parțială – cu autoriățile explicând că măsura vine în speranța că astfel va fi evitată o criză sanitară națională – iar Angela Merkel a avertizat că pandemia „ne va ține ocupați toată iarna”.

Italia s-a alăturat națiunilor care au depășit pragul psihologic de 1 milion de cazuri confirmate de COVID-19 și, recent, a introdus măsuri de tip lockdown la nivel local, mai exact în patru regiuni, dar și restricții de circulație la nivel național.

În 7 noiembrie, Polonia a înregistrat un record negativ național la nivel de cazuri noi, cu peste 27.000 de îmbolnăviri confirmate într-o singură zi. Armata a fost mobilizată pentru desfășurarea testărilor pentru COVID-19, astfel încât sistemul sanitar tradițional să se concentreze pe pacienți. Mai multe spații, printre care și Stadionul Național din Varșovia, au fost transformate în spitale de campanie.

În Spania a fost declarată din nou stare de urgență la nivel național – măsura ar putea dura până la șase luni, în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus. În plus, în țară există restricții de circulație, iar mobilitatea interregională este descurajată de autorități.